Vaccin anti-covid. AstraZeneca și Johnson&Johnson reiau testele în SUA

Mara Ivan |
Data publicării:
După o pauză de câteva săptămâni
După o pauză de câteva săptămâni

AstraZeneca a reluat testele clinice în Statele Unite ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după autorizarea primită în acest sens din partea autorităţilor de reglementare, iar Johnson & Johnson se pregăteşte să facă acelaşi lucru, luni sau marţi, relatează Reuters.

Aceste veşti pe care cele două companii le-au anunţat vineri reprezintă progrese înregistrate în lupta împotriva noului tip de coronavirus, care a infectat peste 41 de milioane de persoane la nivel global, dintre care 8 milioane de americani.

AstraZeneca, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de vaccinuri, şi-a suspendat la 6 septembrie studiul clinic în Statele Unite după ce în cadrul testelor din Marea Britanie a fost raportat un caz grav de afecţiune neurologică la un participant, posibil un caz de mielită transversă, potrivit estimărilor. J & J şi-a suspendat săptămâna trecută studiul clinic de amploare, în stadiu avansat, după îmbolnăvirea unuia dintre subiecţi.

Ambele companii au contracte pentru a asigura un vaccin către Statele Unite şi alte guverne, dacă acestea vor fi aprobate de autorităţile de reglementare. Oficialii şi experţii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la procesul de validare, supravegheat de Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor (FDA) din Statele Unite, care ar putea fi subminat de presiunea politică, dar şi la faptul că aproximativ un sfert dintre americani au declarat că ezită să accepte un vaccin împotriva COVID-19.

"Odată cu reluarea acestui proces, sper că mesajul comunicat publicului este acela că sunt urmate procedurile la cel mai înalt standard etic şi că nu există interferenţe cu reglementările FDA", a declarat Matthew Hepburn, director în cadrul Operation Warp Speed, un parteneriat public-privat pentru accelerarea eforturilor de dezvoltare a vaccinurilor. Numărul infecţiilor este în creştere în 80 de ţări, în contextul în care populaţia din emisfera nordică petrece mai mult timp în spaţiile interioare odată cu apropierea iernii, notează Reuters.

J & J a anunţat vineri că o comisie de monitorizare a datelor privind siguranţa (Data Safety Monitoring Board) a recomandat reluarea testele clinice după ce nu au fost identificate dovezi conform cărora vaccinul experimental ar fi condus la îmbolnăvirea participantului voluntar.

Compania J&J îşi va relua luni sau marţi testele clinice asupra vaccinului candidat în Statele Unite şi a anticipat că va dispune de date privind eficacitatea vaccinului până la sfârşitul anului 2020 sau începutul anului 2021, a declarat Paul Stoffels, director ştiinţific în cadrul J & J.

J & J se află de asemenea în discuţii cu alte organisme de reglementare pentru reluarea unui studiu clinic efectuat în afara Statelor Unite, a indicat compania. Până în prezent, consiliul medical nu a identificat o cauză clară pentru îmbolnăvirea pacientului. J & J nu poate oferi detalii despre afecţiunea acestuia din cauza regulilor de confidenţialitate, a precizat Stoffels.

Citește și COVID-19. De ce VALUL DOI al pandemiei este mai GRAV. Explicații

AstraZeneca a precizat că nu este neobişnuit în astfel de situaţii ca unii dintre participanţi să se îmbolnăvească în timpul testelor clinice pe scară largă pentru dezvoltarea unui vaccin, notând că FDA a analizat toate datele privind siguranţa din cadrul studiilor clinice la nivel mondial şi a considerat că testările pot fi continuate.

Testele clinice efectuate de AstraZeneca în Regatul Unit, Brazilia şi Africa de Sud au fost reluate, chiar dacă ancheta efectuată de FDA în SUA era încă în curs. Vaccinul AstraZeneca este dezvoltat împreună cu cercetători de la Universitatea Oxford.

Autoritatea de sănătate publică din Brazilia, ANVISA, a anunţat miercuri că un voluntar într-un test clinic al vaccinului pentru COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca şi de universitatea Oxford a murit, dar a precizat că testul va continua, conform Reuters. Universitatea Oxford a confirmat planul de a continua testul, afirmând într-un comunicat că, după o evaluare minuţioasă, "nu există preocupări privind siguranţa testului clinic". Ziarul brazilian O Globo relatează că voluntarul a primit un placebo şi nu vaccinul testat, citând surse neprecizate. ANVISA nu a furnizat alte detalii, invocând confidenţialitatea medicală a datelor celor implicaţi în test.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455681.99RON
1 ETH = 16504.15RON
1 LTC = 511.26RON
1 XRP = 10.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel