Vacanţele în Bulgaria se ieftinesc, în acest an, iar în România, se scumpesc

Antonia Popescu |
Data publicării:
Hotelierii bulgari au anunţat, pentru anul 2020, tarife mai mici cu până la 10% pentru vacanţele din lunile de vară
Hotelierii bulgari au anunţat, pentru anul 2020, tarife mai mici cu până la 10% pentru vacanţele din lunile de vară

Hotelierii bulgari au anunţat, pentru anul 2020, tarife mai mici cu până la 10% pentru vacanţele din lunile de vară, comparativ cu anul anterior, în timp ce ofertele din România vor creşte cu 5%, în acelaşi interval, potrivit consultanţilor din turism.

Reprezentanţii agenţiilor de turism din România sunt de părere că ieftinirea vacanţelor de la Marea Neagră vor avea loc pe fondul falimentului cele mai vechi companii de turism din lume, Thomas Cook.

Vacanță ecologică, aproape de cercul polar. Palatul de gheață este soluția

'Rămaşi fără turiştii vestici încă din vara anului trecut hotelierii bulgari s-au adaptat cererii şi au scăzut preţurile pentru acest an. În schimb, dacă vorbim de litoralul din România, ofertele mai mici se găsesc în extrasezon, în timp ce, pentru ofertele din lunile de vară, românii vor trebui să plătească mai mult cu maximum 5%', notează specialiştii.

În viziunea consultantului în turism Traian Bădulescu, ofertele tip early booking sunt mai atrăgătoare în acest an, în funcţie de perioada rezervării, dar şi de perioada sejurului.

'Ofertele tip early booking au început sa pătrundă pe piaţa românească pe la mijlocul anilor 2000, întâi pentru destinaţiile clasice externe şi apoi pentru litoralul românesc. De la an la an s-a mărit numărul hotelurilor şi destinaţiilor care intră în aceste programe, create pe baza unui parteneriat între hotelieri şi agenţiile de turism. De asemenea, reducerile au devenit din ce în ce mai flexibile şi consistente, în funcţie de perioadă. Şi în acest an, atât pentru Grecia, cât şi pentru litoralul românesc sau alte destinaţii, am observat o îmbunătăţire a ofertelor tip early booking, în sensul că perioada de ofertare poate fi mai mare pentru unele hoteluri, iar reducerile mai consistente, în funcţie de perioada rezervării, dar şi de perioada sejurului. Mai amintesc că la ora actuală multe oferte tip early booking se lansează încă din toamna anului precedent, ceva de neimaginat acum 10 sau chiar 5 ani', a spus Bădulescu.

În ceea ce priveşte vacanţele estivale în România, directorul unei agenţii de turism susţine că vânzările pentru litoralul Mării Negre sunt în creştere cu aproximativ 25 - 30%, însă şi tarifele vor înregistra o majorare medie de 5% faţă de anul anterior.

'Şi în acest an, vânzările pentru litoralul Mării Negre sunt în creştere cu aproximativ 25 - 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut. În general, preţurile au crescut cu aproximativ 5% faţă de 2019, dar în acelaşi timp putem constata oferte mai mici ca preţ pentru perioada de extrasezon, respectiv lunile iunie şi septembrie. Pentru luna iunie avem oferte începând de la 199 lei/cameră dublă/5 nopţi cazare în Neptun, hotel 2 stele sau 219 lei/cameră dublă/5 nopţi, cazare hotel 3 stele. Aceste oferte se vor menţine toată luna februarie', a afirmat Aurelian Marin, şeful Paradis Vacanţe de Vis.

Consultanţii din domeniu consideră că ofertele din România nu au cunoscut scăderile de preţ de care se bucură turiştii care merg în Bulgaria din cauza voucherelor de vacanţă, fapt pentru care 'hotelierii noştri încă ţin la preţ'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467620.29RON
1 ETH = 16293.34RON
1 LTC = 475.37RON
1 XRP = 7.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel