UPDATE. Este HAOS. Greva în transportul public din București. Directorul STB acuză

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Mai multe linii vor avea trasee modificate
Mai multe linii vor avea trasee modificate

Sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) au întrerupt lucrul joi dimineaţa, mai multe vehicule din parcul STB SA fiind blocate în depouri şi autobaze, a anunţat STB.

Conducerea societăţii transmite că întreruperea lucrului este o acţiune ilegală şi nu se vor plăti orele nelucrate salariaţilor implicaţi.

Între timp, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) face apel la conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană, în condiţiile în care joi dimineaţa nu a fost scoase pe traseu niciun vehicul din cauza unui protest al salariaţilor.

Acuzații grave 

Directorul STB, ADRIAN CRIȚ, a convocat joi dimineață o conferință de presă, lansând grave acuze la adresa liderilor de sindicat. 

”Din păcate, liderii sindicatului reprezentativ și-au asumat să nu dialogheze cu conducerea STB, în defavoarea angajaților. Inclusiv astăzi sunt invitați pentru discuții pe marginea propunerii de venituri și cheltuieli. STB-ul a inițiat negocierea contractului colectiv de muncă începând cu data de 15 februarie anul curent. Sindicatul reprezentativ nu a răspuns nici măcar acestei solicitări.

Domnul Petrariu Vasile are o serie de interese și prin prisma faptului că, în conformitate cu faptul că este și consilier general al municipiului București, și e și lider de sindicat, aflându-se într-o incompatibilitate majoră, are interese majore vizavi de niște aspecte în ceea ce înseamnă achiziția de materiale, consum de combustibil și alte aspecte identificate”, acuză Adrian Criț, director general STB. 

Salarii de zeci de mii de lei

Adrian Criț a declarat, de asemenea, că pentru un transport de calitate în Calitate, pentru salarii mai mari, STB trebuie să ajungă la un număr de 8500 de angajați, de la peste 10.000 cât sunt în prezent ”Este un lucru pe care îl spun pentru prima dată:  noi nu ne permitem în continuare să plătim angajați care doar vin la locul de muncă”, a spus directorul STB, precizând că este vorba, în cazul liderilor de sindicat, de 20.000 de ore sindicale plătite de societate. 

La solicitarea jurnaliștilor, el a declarat că, în cadrul întreprinderii, ”există șoferi care câștigă mai mult decât un șef de serviciiu, există șoferi care câștigă cât un director. Acești șoferi sunt cei favorizați de repartitori, care sunt membri ai sindicatului. Și este vorba despre salarii de ordinul a zeci de mii de lei”. Și da, a continuat Adrian Criț, ”este o castă privilegiată”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 498365.71RON
1 ETH = 15617.67RON
1 LTC = 618.50RON
1 XRP = 14.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17053.990.24%
BET-BK3199.320.20%
BET-EF926.090.21%
BET-FI62839.76-0.19%
BET-NG1231.340.24%
BET-TR37606.870.24%
BET-TRN36553.810.24%
BET-XT1470.200.18%
BET-XT-TR3187.030.18%
BET-XT-TRN3104.380.18%
BETAeRO879.79-0.61%
BETPlus2519.730.25%
RTL38013.380.25%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel