Uniunea Economică Eurasiatică, acord de liber schimb cu Iranul

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Uniunea Economică Eurasiatică a încheiat un acord de liber schimb cu Iranul.

Uniunea Economică Eurasiatică (UEE sau EAEU - sigla în engleză), prezidată de Rusia, a semnat luni un acord de liber schimb cu Iranul, în marja Consiliului Economic Eurasiatic Suprem desfăşurat la Sankt Petersburg, informează EFE.

Acordul va intra oficial în vigoare după ratificarea de către statele membre.

Până în prezent, relaţiile comerciale dintre UEE şi Republica Islamică au fost guvernate de un acord interimar ce data din octombrie 2019.

Potrivit previziunilor UEE, semnarea acordului de liber schimb va permite triplarea schimburilor comerciale de la 6,2 miliarde de dolari în prezent la 20 de miliarde de dolari în următorii cinci-şapte ani.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a subliniat că, datorită acestui acord, aproape toate bunurile produse în UEE vor avea acces fără taxe vamale pe piaţa persană, unde locuiesc aproximativ 90 de milioane de persoane.

''Cercurile de afaceri din ţările noastre, care fac comerţ activ cu partenerii iranieni, sunt interesate de acest lucru. Acum, condiţiile pentru cooperarea comercială se vor îmbunătăţi semnificativ'', s-a declarat încrezător liderul rus, care a prezidat reuniunea.

În plus, în cadrul summitului, ţările membre ale UEE - Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan şi Kârgâzstan - au semnat o foaie de parcurs pentru dezvoltarea organizaţiei până în 2045.

În cei de zece ani de existenţă, UEE a înregistrat aproape o dublare a schimburilor comerciale dintre ţările membre, de la 1,6 la 2,5 trilioane de dolari, potrivit lui Putin.

La reuniune a participat Nikol Pashinian, prim-ministrul Armeniei, care va prelua preşedinţia temporară a organizaţiei începând cu 1 ianuarie 2024, în ciuda faptului că Erevanul s-a distanţat recent de Moscova şi de alte organizaţii post-sovietice conduse de Rusia.

În discursul său, şeful guvernului armean a subliniat că UEE este "un parteneriat economic care nu ar trebui să aibă o agendă politică, cu atât mai puţin o agendă geopolitică".

''Continuăm să ne asumăm (UEE) exact în acest mod şi să dezvoltăm interacţiunea în cadrul cooperării noastre economice în acest context, încercând să evităm orice încercare de politizare a integrării eurasiatice'', a spus el.

Sankt Petersburg va găzdui marţi şi tradiţionala reuniune informală a şefilor de stat din Comunitatea Statelor Independente (CSI, CIS - sigla în engleză), creată în spaţiul post-sovietic după prăbuşirea URSS, la care Pashinian de asemenea va participa.

Liderul armean a evitat de mai multe luni să viziteze reuniunile blocurilor prezidate de Rusia, astfel că nu a participat la summitul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC, CSTO - sigla în engleză) din noiembrie şi nici la o reuniune a CSI din octombrie.

Kremlinul a anunţat anterior o posibilă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi Paşinian, în cazul în care acesta din urmă va participa la evenimentele planificate zilele acestea în fosta capitală ţaristă.

Distanţarea Erevanului de OTSC a început după războiul dintre Armenia şi Azerbaidjan din 2020 pentru controlul asupra Nagorno-Karabah, când alianţa militară a lăsat fără răspuns cererile de ajutor ale Armeniei în faţa incursiunilor azere pe teritoriul său.

În mai anul trecut, Armenia a ameninţat că va părăsi OTSC, din care mai fac parte Rusia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan, dacă va ajunge la concluzia că este o structură ''incompetentă''.

Articolul 4 din tratatul OTSC prevede că în cazul în care unul dintre statele părţi este supus unei agresiuni din partea oricărui stat sau grup de state, atunci aceasta va fi considerată ca fiind o agresiune împotriva tuturor statelor părţi şi acestea îi vor acorda statului agresat asistenţa necesară, inclusiv militară, şi îi vor oferi, de asemenea, sprijinul de care dispun în exercitarea dreptului la apărare colectivă, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.7959
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.7849
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7959 RON
GBP flag1 GBP = 5.9541 RON
CHF flag1 CHF = 5.2638 RON
AUD flag1 AUD = 2.9822 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3111 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4339 RON
XAU flag1 XAU = 430.9044 RON
Monede Crypto
1 BTC = 490451.32RON
1 ETH = 15756.16RON
1 LTC = 615.79RON
1 XRP = 14.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16999.70-0.08%
BET-BK3192.68-0.01%
BET-EF922.92-0.13%
BET-FI62990.130.05%
BET-NG1228.900.04%
BET-TR37487.18-0.08%
BET-TRN36437.46-0.08%
BET-XT1466.86-0.05%
BET-XT-TR3179.81-0.05%
BET-XT-TRN3097.34-0.05%
BETAeRO888.470.37%
BETPlus2512.21-0.05%
RTL37875.76-0.11%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Comunicate de presa

Tudor Manea

eMAG și HeyBlu anunță achiziția Orange Money

eMAG și HeyBlu, companie de servicii...

Transelectrica

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel