Ungurii își doresc foarte mult gazele din Marea Neagră

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Péter Szijjártó
Péter Szijjártó

Ungaria şi-ar diversifica, bucuroasă, resursele de energie, dar premisa este realizarea infrastructurii necesare şi luarea deciziilor privind investiţiile necesare, dar acestea depind de partenerii internaţionali, a declarat, joi, Péter Szijjártó la conferinţa pe teme energetice a UE şi SUA, care a avut loc la Bruxelles.

Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior a informat că Ungaria îşi asigură în proporţie de 100 la sută necesarul de gaze naturale din import rusesc şi nu o face din "simplă voie bună", ci pentru că actualmente infrastructura permite doar acest lucru, scrie MTI.

La conferinţa de presă de după şedinţă, ministrul a spus că în Europa Centrală siguranţa aprovizionării cu energie este, în continuare, "o chestiune extrem de critică", în special pentru că nu se derulează, nici pe departe, într-un ritm liniştitor acele investiţii care ar ajuta diversificarea.

"Depinde de prietenii şi aliaţii noştri care ne somează în permanenţă la diversificare să putem, în oarecare măsură, să devenim mai puţin dependenţi de actuala şi singura noastră sursă de achiziţionare", a formulat Szijjártó.

Citește și: Gazoductul BRUA: Termenul de finalizare a rămas neschimbat

Astfel el a arătat că depinde de concernul americano-austriac creat de Exxon-Mobil şi OMV, respectiv de România, demararea exploatării zăcămintelor din platforma Neptun a Mării Negre. Concernul nu poate lua decizia investiţională În aceeaşi situaţie se află şi terminalul plănuit în Croaţia, potrivit pentru a recepţiona gazul lichefiat (LNG) american - a arătat ministrul ungar. Aici Ungaria ar dori să cumpere 25 la sută din acţiuni, dar oferta nu a fost comentată încă în mod corespunzător de Zagreb, a spus şeful diplomaţiei ungare, afirmând: se pare că achiziţionarea dreptului de proprietare şi chestiunea contractării capacităţii de transport sunt tratate la pachet, dar această direcţie nu este, momentan, în interesul Ungariei.

Ministrul a adăugat că guvernul doreşte să-şi asigure şi posibilitatea de a cumpăra, pe termen mediu, gaze naturale transportate prin TurkStream. Acesta a semnalat că până în 2021 va fi finalizată legătura dintre Polonia şi Slovacia, astfel că va fi creată, fizic, posibilitatea de a se ajunge la terminalele LNG prin conducta poloneză.

"Am întreprins toţi paşii necesari pentru ca aprovizionarea cu gaz, pe termen mediu şi lung, a Ungariei să fie asigurată. Trebuie să luăm în calcul toate scenariile", a semnalat ministrul. La final a punctat că în baza acordului semnat cu Gazprom Ungaria poate achiziţiona deja anul acesta necesarul de gaze pentru tot anul viitor, iar procesul de stocare a fost deja demarat.
    În cadrul conferinţei, Péter Szijjártó a purtat discuţii bilaterale cu comisarul european responsabil pentru energie, Miguel Arias Canete, cu secretarul american al energiei Rick Perry, cu miniştrii de resort lituanieni şi portughezi, precum şi cu unul din directorii concernului american Exxon-Mobil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503202.71RON
1 ETH = 15401.24RON
1 LTC = 559.18RON
1 XRP = 14.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel