Ungaria şi-a asigurat livrări de gaze pentru 2020

DCBusiness Team |
Data publicării:
Pretul gazelor pentru consumatorii casnici se liberalizează de la 1 iulie
Pretul gazelor pentru consumatorii casnici se liberalizează de la 1 iulie

Ungaria şi-a asigurat livrările de gaze pentru anul următor, chiar dacă Moscova şi Kievul nu vor reuşi să ajungă la un acord privind tranzitul gazelor naturale până la finalul anului, a declarat joi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, după discuţiile pe care le-a avut cu directorul Gazprom, Alexei Miller, la Moscova.

"Astăzi am semnat un acord cu directorul Gazprom care asigură că grupul va aproviziona Ungaria cu gaze naturale anul următor indiferent dacă Rusia şi Ucraina vor semna un nou acord de tranzit", a declarat Peter Szijjarto. Potrivit acestuia, este posibil să apară o situaţie în care Rusia să înceteze să mai livreze gaze naturale Europei via Ucraina. "De aceea trebuie să ne pregătim pentru cel mai negativ scenariu atunci când planificăm aprovizionarea cu energie a ţării", a spus Szijjarto.

Cu privire la securitatea energetică pe termen lung a Ungariei, Szijjarto a spus că Guvernul de la Budapesta mizează pe o nouă rută sudică de aprovizionare cu gaze naturale. În prezent, Gazprom discută cu Bulgaria şi Serbia despre o posibilă livrare de gaze naturale spre Austria şi Ungaria via conducta TurkStream, a spus Szijjarto, care a promis că Ungaria va dispune de infrastructura necesară pentru această rută de aprovizionare încă de la începutul anului următor.

Rușii trebuie să aleagă

Referindu-se şi el la conducta TurkStream, directorul Gazprom, Alexei Miller a spus că grupul rus este în discuţii avansate cu Bulgaria, Grecia şi Serbia iar finalizarea noii rute de aprovizionare este "complet realistă".

Conducta TurkStream, construită în prezent între Rusia şi Turcia via Marea Neagră, face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.

Citește și AUTOSTRĂZI. Românii dau în gropi, vecinii construiesc

Grupul rus Gazprom trebuie să aleagă una din cele două posibile rute pentru cea de a doua linie a TurkStream: prin Bulgaria sau Grecia. Până acum, gigantul rus nu a anunţat în mod oficial dacă a selectat vreuna dintre cele două rute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 493682.53RON
1 ETH = 15588.52RON
1 LTC = 554.93RON
1 XRP = 15.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel