Cum să-ţi înmulţeşti banii cât mai rapid şi mai sigur. Şase ponturi

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Dacă aveţi o mică sumă de bani, analizaţi toate optţiunile
Dacă aveţi o mică sumă de bani, analizaţi toate optţiunile

Unele obligațiuni listate la Bursa de Valori București pot aduce investitorilor randamente de până la 12% pe an, contra unui risc investițional redus, iar fondurile mutuale de acțiuni au performat în unele cazuri chiar și până la 30% - randament anual. Varianta unei investiții 100% sigure este oferită de tilturile de stat, care pot aduce și un randament de 5% pe an.

Indiferent de varianta de investiție aleasă, trebuie ținut cont de corelația risc-randament: posibilitatea unui randament crescut este întotdeauna însoțită de un risc pe măsură. Iar ceea  ce s-a întâmplat la BVB îm ultimele săptămâni din an este un  exemplu de luat în seamă. Altfel spus, nu există investiții care să aducă un câștig mare peste noapte, fără riscul de a pierde banii investiți. Fluctuațiile burselor, riscul de curs valutar, dar și crizele financiare internaționale sunt factorii ce pot conduce la diminuarea severă sau chiar pierderea investiției într-un instrument financiar cu grad crescut de risc. 

Între investițiile cu grad redus de risc, se numără depozitele bancare, numerarul și titlurile de stat. Grad mediu de risc oferă investițiile în obligațiuni, acțiuni, pe piața imobiliară, în fonduri mutuale de investiții și ETF-uri, iar investițiile speculative, pe piața Forex, în criptomonede, în derivative sau în bunuri de colecție, mărfuri, aur și metale prețioase, prezintă un risc ridicat.

Citeşte şi Economii. Suma uriaşă pe care o pierd cei care-şi ţin banii la bancă

 1.Un randament între 7% și 12% pe an, deci mult peste rata inflației (5,03% în septembrie), poate fi obținut din investiția pe termen mediu în obligațiunile listate pe Bursa de Valori București(BVB) de anumite companii de dimensiuni mici. Obligațiunile sunt mai puțin volatile decât acțiunile, au comision de trazacționare pe bursă mai mic decât acestea, în jur de 0,3% pe tranzacție și asigură randamentul prevăzut în prospectul de emisiune indiferent de evoluția bursei și de profitul realizat de emitent. Având în vedere nivelul gradului de risc, deloc crescut, investiția se poate dovedi una rentabilă. 

Astfel, pentru obligațiuni în valoare de 22.500 (echivalentul a 5000 de euro) achiziționate, la care emitentul plătește un cupon de dobândă anual de 12%, răscumpărarea lor după un an va aduce în buzunarul investitorului 24525 lei. 

2.Acțiunile celor mai mari companii listate la BVB pot acorda, conform estimărilor din piața, dividende de aproximativ 10%, la sfârșitul anului. Investiția presupune însă și riscul ca estimările să fie eronate, pe fondul unei volatilități relativ crescute, ce se înregistrează în prezent pe piața acțiunilor listate la Bursa din București. În plus, valoarea acțiunilor achziționate este fluctuantă, în funcție de cotațiile pe bursă, ceea ce poate diminua semnificativ investiția la un moment dat, dacă cel ce le cumpără nu le vinde înainte să se devalorizeze. În lista companiilor listate la BVB, de la care se așteaptă să acorde dividende la finele lui 2018, ar putea să intre Fondul Proprietatea, Banca Transilvania, Petrom, Romgaz, Transgaz, BRD, Nuclearelectrica, dar și altele. În urma profitului înregistrat anul trecut, de exemplu, Transgaz a distribuit 90% din profit sub formă de dividende, oferind 45,38 de lei pentru o acțiune, iar Romgaz a plătit dividende de 4,99 lei pentru o acțiune, aferente exercițiului financiar 2017.

3. Investiția într-un fond mutual de investiții. Cei ce nu au priceperea, timpul sau dorința de a se angaja în acțiuni pe bursă, ceea ce presupune că trebuie să apeleze, contra unui comision, la intermedierea unei firme de brokeraj pe piața de capital, pot cumpăra unități (tilturi de participare) al fondurilor mutuale de investiții. Avantajul este că de portofoliul investit se ocupă echipa de profesioniști a societății de administrare. Ca și în cazul investițiilor directe pe bursă, randamentul unui fond de investiții este proporțional cu gradul de risc al portofoliului. Cel mai redus grad de risc, cu un randament pe măsură, îl au fondurile monetare, care investesc preponderent în titluri de stat și depozite bancare. La polul opus, se află fondurile pe acțiuni, ale căror plasamente sunt realizate în active mai volatile.

Anul trecut, de exemplu,  cele  mai ridicate randamente anuale ale fondurilor de acțiuni s-au plasat între 17% și 36%. Conform Asociației Administratorilor de Fonduri din România, randamentele oferite în prezent de fondurile mutuale se prezintă astfel:

În cazul fondurilor monetare, randamentul la 12 luni s-a situat între 0 și 1%, iar la 36 de luni, între 2% și 3%. Fondurile de obligațiuni au avut un randament la 12 luni între -0,39% și 3,42%, respectiv la 36 de luni între 7,75% și 12,22%. Iar rata profitului în cazul fondurilor de acțiuni a fost între -17,41% și 23,79%, la 12 luni, respectiv -3,75 și 32,11% la 36 de luni.

Pentru achiziționarea de unități de fond în valoare de 22500 lei, la răscumpărarea lor după trei ani de zile investitorul poate primi deci suma de 25250 de lei, pentru unui randament anual de 12,22%, ca în cazul celui mai fericit exemplu dat de fondurile de obligațiuni, sau chiar de 29725 lei, pentru un randament de 32,11%, ca cel oferit de unele fonduri de acțiuni. Dar există și posibilitatea să primească mai puțin decât a investit, dacă a avut lipsa de inspirație să cumpere unități de fond de la o societate de administrare care a oferit randamente negative.

Alegerea unei posibile oportunități de investiții trebuie să se facă deci în urma unui proces de informare, în urma căruia doar investitorul poate decide cât și în ce condiții este dispus să riște. 

4.Aurul. Deși într-o perioadă investiția în aur a fost considerată cea mai sigură, diferențele dintre prețul mare de vânzare și cel de cumpărare au adus pierderi investitorilor în 2016. Specialiștii recomandă investiția într-un ETF (exchange traded fund) în aur, adică un fond cu acțiuni listate pe bursă care investește în aur, care poate aduce și randamente anuale de 13%, în funcție de evoluția pe bursă. Investiția în aur reprezintă însă mai degrabă o asigurare împotriva unei crize subite, decât o investiție care să genereze randament. 

ETF-urile oferă investitorilor posibilitatea expunerii pe aur, prin cumpărarea de acțiuni listabile la bursă. Prețul acestor acțiuni este direct influențat de prețul de tranzacționare al aurului. Anul trecut, în 2017, acesta a crescut cu aproape 13%, ceea ce înseamnă că titlurile ETF cu expunere pe aur cumpărate la începutul anului cu 5000 de euro valorau 5600 de euro, după 12 luni. 

5. Criptovalutele: Conform specialiștilor, investiția în criptovalute poate oferi peste noapte un randament de 1.000%, dar și o pierdere de 100%. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, a avertizat recent asupra caracterului extrem de volatil al criptovalutelor și a lipsei de orice fel de reglementare pe piață. El a recomandat investitorilor să evite criptovalutele, având în vedere riscul extrem de ridicat al acestui tip de investiții și posibilitatea de a pierde banii peste noapte. 

Caracterul speculativ al monedelor virtuale poate face ca, dacă ai cumpărat seara criptomonede în valoare de 5000 de euro, dimineața să ai 50.000 sau să nu mai ai nimic.

6. Investiții cu grad redus de risc: depozitele și titlurile de stat. Investițiile cu cel mai redus grad de risc, dar și cu un randament mic, sunt depozitele la bănci și titlurile de stat. Conform platformei finzoom.ro, cea mai mare dobândă anuală efectivă (DAE) oferită de o bancă din România, la un depozit de 5000 de euro, cu termenul de 12 luni, este de 1,48%, ceea ce aduce un câștig real de 74 de euro. La 36 de luni, pentru aceeași sumă, DAE este 1,16%, cu un câștig net de 176 de euro. Pentru contravaloarea în lei a sumei de 5000 de euro, cea mai mare DAE oferită de un depozit la 12 luni este de 3,83%, cu un câștig real de 861 de lei, iar la 36 de luni, 3,48%, respectiv 2430 de lei.

Dobânda anuală efectivă se calculează în funcție de dobândă, de de comisioanele depozitului și ale contului curent atașat, dar și de impozitul pe venit perceput de către stat.

Avantajul titlurilor de stat, comparativ cu depozitele la bănci, este că nu se percepe impozit pe venit la randamentul oferit. Având în vedere că randamentele anuale la titlurile de stat sunt comparabile cu dobânzile oferite de depozite, între 1% și 2%, faptul că nu se percepe impozit pe venit le conferă un avantaj.

Cel mai mare randament a fost oferit anul acesta la emisiunea de titluri de stat pe 5 ani, din perioada iunie-iulie: 5% anual.

Cine a cumpărat titluri de stat de 22500 lei, din emisiunea ”Centenar” a ministerului de Finanțe, urmează deci să primească anual o dobândă de 1125 de lei, pentru ca la maturitate, după cinci ani, statul să răscumpere titlurile la valoarea la care au fost vândute.

Randamentul crescut vine însă cu dezavantajul său: titlurile nu pot fi răscumpărate îniante de scadență și investiția rămâne astfel blocată timp de cinci ani.

 

 De obicei, investitorii cu experiență, atunci când au o sumă mai mare de investit, preferă să își diversifice riscul, adică să aleagă opțiuni de investiții cu diferite randamente, dar și cu diferite grade de risc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464981.70RON
1 ETH = 15754.62RON
1 LTC = 427.37RON
1 XRP = 6.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel