Un vehicul electric fabricat în Israel, conceput pentru a transporta pasageri pe distanțe relativ scurte pe străzile aglomerate de trafic, a efectuat primul său zbor fără pilot. Un pas important în realizarea proiectului, o reușită care face și mai credibilă promisiunea dezvoltatorilor ca mașina lor să ajungă pe piață în următorii doi ani, a declarat creatorul aparatului pentru agenția Reuters.
La prima vedere, călătoria de testare nu pare ieșită din comun, având în vedere progresele uriașe ale tehnologiei dronelor. Este o aeronavă cu motor care se ridică vertical de la sol, înainte de a porni la drum.
Nava, dezvoltată de start-up-ul israelian AIR, va fi capabilă să transporte două persoane - un operator și un pasager - pe o distanță de până la 160 km, potrivit companiei. AIR și mulți concurenți din întreaga lume pariază că acest tip de călătorie va deveni în cele din urmă un lucru obișnuit.
"Aceasta este o etapă importantă", a declarat Rani Plaut, CEO și co-fondator. "Am trecut astăzi la zborul avansat, ceea ce ne aduce mai aproape de visul nostru de a produce în masă AIR ONE."
Mai sunt încă multe obstacole semnificative de depășit înainte ca oamenii să poată spera să zboare prin orașe cu astfel de vehicule mici, inclusiv pe reglementările și comercializarea tehnologiei.
Următoarea fază de testare a AIR va fi cu un pasager la bord, a declarat Rani Plaut, care speră ca avionul său electric cu decolare și aterizare verticală să ajungă pe piață până la sfârșitul anului 2024, la un preț de pornire de 150.000 de dolari. Viteza medie a acestei mașini zburătoare va fi de 160 km/h și va putea zbura la o altitudine de 366 m, a precizat Rani Plaut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.