Conform companiei Rosenergoatom, filială a agenţiei nucleare ruse Rosatom, Reactorul numărul 2 al Centralei nucleare din Rostov-pe-Don, oraş situat în sudul Rusiei, a fost oprit pentru reparaţii după o scurgere de vapori depistată miercuri seară. Scurgerea a apărut din cauza unui defect de sudură la o ţeavă cu diametrul de 18 milimetri care transportă apă non-radioactivă spre generatorul de vapori al reactorului.
Nuclearelectrica, prima companie românească care se alătură Forumului Economic Mondial
"A fost o scurgere foarte mică de vapori. Incidentul nu generează pericole, iar sistemul va fi reparat în două zile", a declarat Andrei Timonov, purtătorul de cuvânt al companiei Rosenergoatom.
Compania Rosenergoatom a transmis că radiaţiile în zona centralei nucleare sunt "la niveluri normale".
Rusia este unul dintre principalii producători de energie nucleară din lume. Agenţia Rosatom administrează 38 de reactoare nucleare în Rusia, cele mai multe construite în perioada sovietică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.