IGPR avertizează asupra unui nou tip de fraudă online, făcută de indivizi care își atribuie identitatea unor persoane din conducerea Europol, FBI sau a Poliției Române, prin care cer plata unor amenzi pentru a evita emiterea unor mandate de arestare.
În perioada 5-8 august 2022, Poliția Română a fost sesizată cu privire la existența mai multor cazuri de fraude online, prin transmiterea unor mesaje prin email, în care anumite persoanele și-ar fi atribuit identitatea unor lucrători cu funcții de conducere din cadrul Europol, Interpol, FBI sau Poliția Română.
Persoanele vătămate ar fi fost informate că fac obiectul unor presupuse proceduri judiciare, ca urmare a accesării unor site-uri, în care sunt prezentate acțiuni cu un caracter sexual explicit, cu minori.
Acestora li s-ar fi solicitat plata unor sume de bani, cu titlu de amendă penală, într-un termen scurt, pentru a evita demararea unei proceduri judiciare și emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele destinatarului emailului.
„În situația în care primiți astfel de email-uri, nesolicitate, vă recomandăm să nu răspundeți, să nu accesați eventualele linkuri sau atașamente și să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție sau online, pe portalul de petiții al Poliției Române”, arată IGPR, potrivit Antena3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.