''Trebuie să luăm măsuri pentru a evita o criză energetică, suprapusă peste criza gazelor. Gazul nu mai trebuie folosit pentru producţia de electricitate'', a indicat Lindner în ziarul Bild am Sonntag.
El a cerut de asemenea ca ''centralele nucleare sigure şi prietenoase cu mediul'' să fie menţinute în exploatare în Germania până în anul 2024 dacă va fi nevoie şi a precizat că ministrul german al economiei, Robert Habeck, are prerogativele legale de a opri folosirea gazului pentru producţia de energie electrică.
Însă un purtător de cuvânt al acestuia din urmă a avertizat că ''o interdicţie completă a folosirii gazului pentru producţia de electricitate va conduce la o criză de energie şi la întreruperi de curent''. Mai mult, a precizat acelaşi purtător de cuvânt, unele centrale electrice pot funcţiona numai pe gaz şi sunt esenţiale în susţinerea reţelei de alimentare cu electricitate. Dar se fac eforturi pentru a înlocui gazul în producţia de energie acolo unde este posibil, a mai spus acesta.
Puternic dependentă de gazul rusesc, Germania se confruntă cu reduceri succesive ale livrărilor efectuate de compania rusă Gazprom, în timp ce Berlinul acuză Moscova că invocă pretexte pentru a justifica aceste reduceri ale volumului de gaz şi care sunt considerate de Germania de fapt represalii după sancţiunile ce i-au fost impuse de UE în urma agresiunii ruse împotriva Ucrainei.
Gazprom a redus începând de miercuri volumul gazelor livrate prin conducta Nord Stream la 20% din capacitatea acesteia, amplificând astfel temerile că Germania nu va avea suficiente gaze la iarnă, cu efecte potenţial dezastruoase pentru industrie şi populaţie.
Germania caută în acest timp soluţii, cum ar fi repunerea în funcţiune a unor termocentrale pe cărbune. Pentru a ajuta această ţară, Comisia Europeană a cerut statelor UE să-şi reducă consumul de gaze cu 15% în perioada august 2022 - martie 2023, faţă de media ultimilor cinci ani. Primită nefavorabil de unele state membre, propunerea a fost în final inclusă într-un acord încheiat marţi la nivelul UE, care prevede însă că această reducere va fi deocamdată voluntară, iar dacă executivul comunitar va decide să devină obligatorie mai multe state membre vor beneficia de excepţii.
Citește și Germania stinge lumina: Toate monumentele din Berlin, învăluite în întuneric
Orașul Berlin a început să stingă luminile mai multor monumente și clădiri istorice pentru a se alătura efortului național de economisire a energiei în fața unei posibile penurii de energie. Peste 200 de clădiri emblematice, printre care Columna Victoriei, Palatul Charlottenburg și Primăria, nu vor mai fi luminate odată cu lăsarea serii.
"Având în vedere războiul împotriva Ucrainei și amenințările Rusiei la adresa politicii energetice, este important să ne folosim energia cât mai atent posibil", a explicat senatorul municipal de stânga pentru mediu, Bettina Jarasch. Orașul va putea face economii la utilizarea celor 1.400 de proiectoare folosite pentru aceste obiective.
Totuși, pentru a opri mecanismul automat care aprinde luminile la căderea nopții, este necesară intervenția umană, clădire cu clădire, care va dura câteva săptămâni. Prin urmare, orașul nu va economisi inițial niciun ban, deoarece costul acestei intervenții acoperă costurile totale de energie electrică economisite pe parcursul unui an, adică 40.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.