Un fost combinat, amendat de Garda de Mediu

DCBusiness Team |
Data publicării:
Cauza amenzii, nerespectarea cerințelor Ministerului Mediului
Cauza amenzii, nerespectarea cerințelor Ministerului Mediului

Fostul Combinat chimic de celuloză şi hârtie de lângă municipiul Brăila, aflat pe lista obiectivelor în procedură de infringement, a fost amendat cu 100.000 lei de Garda de Mediu pentru că nu şi-a respectat obligaţia de a închide complet, până la 31 decembrie 2018, un depozit de deşeuri. 

În conformitate cu obligaţiile asumate de România odată cu intrarea în Uniunea Europeană, depozitul de deşeuri industriale din comuna Chiscani, întins pe o suprafaţă de 2,1 hectare, la câteva sute de metri de malul Dunării, trebuia securizat şi ecologizat, pentru a nu pune în pericol mediul înconjurător. 

Citește și: Vânzările de mașini electrice în România au înregistrat o crește de 65,7%

Potrivit informaţiilor furnizate de Garda de Mediu Brăila, societatea Celhat Donaris trebuie să realizeze, în vederea închiderii şi ecologizării depozitului, un strat de susţinere cu deşeuri din construcţii şi demolări cu o înălţime de 0,5 metri, un strat de impermeabilizare, un strat de drenaj pentru apa din precipitaţii, un strat de recultivare şi un sistem de colectare a apelor din precipitaţii de pe suprafaţa acoperită. 

Dintre cele cinci măsuri prevăzute, SC Celhat Donaris a executat doar una, respectiv realizarea stratului de susţinere cu deşeuri din construcţii şi demolări, cu o înălţime de 0,5 metri, acoperind cu piatră toată suprafaţa de 2,1 hectare. 

Celelalte măsuri nu au fost realizate până la termenul prevăzut în obligaţiile de mediu, respectiv 31 decembrie 2018. Societatea mai trebuia să pusă peste stratul de piatră o membrană geotextilă, apoi un strat de pământ cu iarbă, iar la final trebuia să realizeze şanţuri de drenaj pentru dirijarea apei din precipitaţii într-un bazin făcut special în acest scop.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454257.68RON
1 ETH = 13334.91RON
1 LTC = 605.84RON
1 XRP = 12.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel