Un al doilea miliardar își vinde din acțiuni

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Richard Branson a vândut din acțiunile Virgin Galactic
Richard Branson a vândut din acțiunile Virgin Galactic

Elon Musk se află într-un proces de vânzare de acțiuni ale companiei Tesla, fapt care a mirat o parte din acționari în timp ce unii investitori vor să îl dea în judecată.

Acum un al dolilea miliardar își vinde din acțiuni. Este vorba despre Richard Branson care a vândut acțiuni Virgin Galactic Holdings Inc. în valoare de 300 de milioane de dolari, folosindu-se din nou de cel mai mare activ al său listat la bursă pentru a susține un imperiu de afaceri care a avut de suferit în timpul pandemiei de coronavirus.

Miliardarul s-a debarasat de 15,6 milioane de acțiuni - aproximativ 6% din compania de călătorii spațiale - prin intermediul unei companii pe care o controlează, rămânând cu o participație de 11,9%, potrivit unui document de reglementare.

Unde vor merge banii

Încasările vor susține afacerile de călătorie și de agrement ale lui Branson, precum și pentru a ajuta la dezvoltarea unor noi proiecte și a celor existente, a declarat un reprezentant al Virgin Group. Miliardarul în vârstă de 71 de ani rămâne cel mai mare acționar al Virgin Galactic, cu o participație în valoare de aproape 600 de milioane de dolari, pe baza prețului de închidere a acțiunilor sale de luni.

Cel mai excentric miliardar cere mila guvernului de la Londra

Brandul Virgin, fondat de Branson în 1970 ca retailer prin corespondență, s-a transformat între timp în peste 40 de afaceri în întreaga lume - de la case de discuri la băuturi răcoritoare sau banca britanică Virgin Money UK Plc. 

Palihapitiya, președinte și un alt mare deținător al firmei de turism spațial, a vândut în martie 213 milioane de dolari în acțiuni Virgin Galactic.

Acțiunile Virgin Galactic s-au prăbușit cu 20% în acest an, parțial din cauza întârzierilor pentru începerea zborurilor sale comerciale. Cu toate acestea, acțiunile au crescut cu peste 60% de când firma a început să se tranzacționeze public, după ce a fuzionat în 2019 cu o companie de achiziții înființată de Chamath Palihapitiya.

Când vor începe călătoriile regulate în spațiu

Prin această mișcare, vânzările totale ale Virgin Galactic ale lui Branson depășesc 1 miliard de dolari de la izbucnirea crizei Covid-19, potrivit datelor compilate de Bloomberg. El a vândut acțiuni în valoare de 300 de milioane de dolari în august și 150 de milioane de dolari cu patru luni mai devreme, după ce a strâns peste 300 de milioane de dolari în prima jumătate a anului 2020. El are o avere netă de aproximativ 6 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Virgin Galactic, cu sediul în Las Cruces, New Mexico, se așteaptă să transporte pasageri plătitori în spațiu de trei ori pe lună în 2023. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9755
USD
Azi 4.779
Diferența 0.0393
Zi precendentă 4.7397
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.7790 RON
GBP flag1 GBP = 6.0430 RON
CHF flag1 CHF = 5.3324 RON
AUD flag1 AUD = 2.9858 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3221 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4221 RON
SEK flag1 SEK = 0.4336 RON
XAU flag1 XAU = 402.9466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 482175.53RON
1 ETH = 17384.38RON
1 LTC = 512.83RON
1 XRP = 11.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16388.21-2.22%
BET-BK3066.29-1.99%
BET-EF890.58-2.07%
BET-FI60981.04-0.31%
BET-NG1182.01-1.86%
BET-TR36139.03-2.22%
BET-TRN35127.06-2.22%
BET-XT1416.30-2.00%
BET-XT-TR3070.20-2.00%
BET-XT-TRN2990.57-2.00%
BETAeRO866.16-2.37%
BETPlus2423.63-2.21%
RTL36474.36-2.24%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel