UE votează tarifele pe importurile de mașini electrice din China. Țările europene care susțin inițiativa

DCBusiness Team |
Data publicării:
Fabrică auto / sursa foto: Freepik.com
Fabrică auto / sursa foto: Freepik.com

Votul celor 27 state europene privind suprataxarea importurilor de vehicule electrice din China va fi luat vineri, 4 octombrie.

Franța, Grecia, Italia și Polonia vor vota în favoarea unor tarife de până la 45% la importurile de vehicule electrice fabricate în China, au declarat, pentru Reuters, mai multe surse apropiate subiectului.

Voturile celor patru țări ar fi suficiente pentru a impune aceste măsuri comerciale care au creat tensiuni mari între cele două puteri. UE se așteaptă la represalii din partea Beijingului.

Sprijinul celor patru țări reprezintă un impuls semnificativ pentru Bruxelles, care se află în fața unuia dintre cele mai mari decizii comerciale din istoria sa. Rămâne neclar cum va vota Germania, principala economie a regiunii și principalul producător de automobile.

 

Tarife pentru următorii cinci ani

În conformitate cu normele UE, Comisia poate impune tarifele pentru următorii cinci ani, cu excepția cazului în care o majoritate formată din 15 țări UE, reprezentând 65% din populația UE, votează împotriva planului.

Votul Franței, Greciei, Italiei și Poloniei ar reprezenta 39% din populația UE. Prin urmare, tarifele vor fi puse în pracitcă.

Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, care a lansat ancheta în urmă cu un an, a declarat că UE trebuie să se protejeze împotriva unui potențial val de importuri de vehicule electrice chinezești ieftine care beneficiază de subvenții de stat.

Comisia Europeană afirmă că înmatriculările de vehicule electrice construite în China au crescut de la 3,5% din piața UE în 2020 la 27,2% în al doilea trimestru din 2024, iar mărcile chinezești de la 1,9% la 14,1%. Capacitatea de producție a Chinei de 3 milioane de mașini electrice pe an, care trebuiau exportate, era de două ori mai mare decât piața UE, a declarat marți, președinta executivului european.

Industria auto din UE s-a opus tarifelor, în special producătorii auto germani, care se bazează pe China pentru aproape o treime din vânzările lor.

 

Represaliile Chinei

În cadrul unor acțiuni considerate drept represalii față de ancheta Bruxelles-ului privind vehiculele electrice, Beijingul a lansat anul acesta propriile anchete privind importurile de brandy, produse lactate și carne de porc din UE.

În cazul în care tarifele vor fi aplicate, producătorii chinezi de vehicule electrice vor trebui să decidă dacă să le absoarbă sau să crească prețurile pentru a acoperi noile costuri de miliarde de dolari la frontierele europene, într-un moment în care cererea la nivel național este în scădere. Perspectiva taxelor vamale i-a determinat pe unii producători chinezi de automobile să investească în fabrici din Europa, în ciuda costurilor mai ridicate ale forței de muncă și de producție.

 

Ce spun oficialii europeni

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri că nivelul subvențiilor chineze este „insuportabil”.

„Trebuie să protejăm condițiile de concurență la un nivel echitabil în toate sectoarele diferite ale industriei noastre”, a declarat acesta.

Ministerul ceh al industriei și comerțului, deși a refuzat să spună cum va vota, a declarat că ia în serios concluziile Comisiei cu privire la „practicile neloiale ale Chinei” și a remarcat că SUA, Canada, Turcia și Brazilia au luat deja măsuri.

Poziția Spaniei, un susținător anterior al acestei măsuri, nu este una concretă după ce prim-ministrul Pedro Sanchez a declarat, în timpul unei vizite în China în septembrie, că UE ar trebui să își reconsidere poziția asupra acestui subiect.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri că discuțiile cu China trebuie să continue, dar țara sa, care s-a abținut de la un vot pe această temă în iulie, ar putea face acest lucru din nou, având în vedere diferențele de opinie din cadrul guvernului său tripartit.

„Un război comercial cu China ne-ar face mai mult rău decât bine pentru o industrie europeană de o asemenea importanță și un sector crucial în Germania”, a declarat miercuri ministrul de finanțe Christian Lindner.

Volkswagen a îndemnat Germania să voteze împotriva tarifelor, susținând că acestea nu ar îmbunătăți competitivitatea.

Comisia ar putea impune tarifele cu sprijinul a doar patru țări. Cu toate acestea, executivul UE poate prezenta o propunere modificată dacă dorește să obțină un sprijin mai mare.

Executivul UE a declarat că este dispus să continue să negocieze cu China o alternativă la tarife și ar putea reexamina un angajament de preț - care implică un preț minim de import și, de obicei, un plafon de volum - după ce le-a respins anterior pe cele oferite de companiile chineze.

 

Criteriile tarifelor

O opțiune în curs de negociere este prețul minim de import calculat pe baza unor criterii precum autonomia, performanța bateriei și lungimea vehiculului electric, precum și dacă este vorba de mașini sau motociclete, a declarat una dintre surse pentru Reuters.

O alternativă este un angajament de a investi în UE, cu cote pentru o perioadă de tranziție.

Tarifele variază de la 7,8 % pentru Tesla la 35,3 % pentru SAIC și alte companii considerate că nu au cooperat în ancheta UE. Aceste tarife se adaugă la taxa de import standard de 10% impusă de UE pentru autovehicule.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470427.19RON
1 ETH = 16473.79RON
1 LTC = 496.47RON
1 XRP = 11.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel