Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, prin noua sa politică de apărare cibernetică, UE va consolida cooperarea şi investiţiile în apărarea cibernetică pentru a combate numărul tot mai mare de atacuri cibernetice, îmbunătăţind măsurile de protecţie, detectare, descurajare şi apărare.
Politica de apărare cibernetică a UE urmăreşte să stimuleze capabilităţile de apărare cibernetică ale UE şi să consolideze coordonarea şi cooperarea dintre comunităţile cibernetice militare şi civile (civile, de aplicare a legii, diplomatice şi de apărare). Această politică va consolida gestionarea eficientă a crizelor cibernetice în cadrul UE şi va contribui la reducerea dependenţelor noastre strategice de tehnologiile cibernetice critice, consolidând totodată baza industrială şi tehnologică de apărare europeană (EDTIB). De asemenea, va stimula formarea, atragerea şi păstrarea talentelor cibernetice şi va accelera cooperarea cu partenerii noştri în domeniul apărării cibernetice.
Politica de apărare cibernetică a UE este construită în jurul a patru piloni care acoperă o gamă largă de iniţiative ce vor ajuta UE şi statele membre: să acţioneze împreună pentru o apărare cibernetică a UE mai puternică, UE îşi va consolida mecanismele de coordonare între actorii de la nivel naţional şi cei de la nivelul UE din domeniul apărării cibernetice, pentru a intensifica schimbul de informaţii şi cooperarea dintre comunităţile militare şi civile de apărare cibernetică şi pentru a sprijini în continuare misiunile şi operaţiile PSAC militare; să securizeze ecosistemul de apărare al UE, chiar şi componentele software necritice pot fi utilizate pentru a comite atacuri cibernetice asupra întreprinderilor sau guvernelor, inclusiv în sectorul apărării. Sunt astfel necesare eforturi suplimentare în ceea ce priveşte standardizarea şi certificarea în materie de securitate cibernetică pentru a securiza atât domeniul militar, cât şi pe cel civil; să investească în capabilităţi de apărare cibernetică, statele membre trebuie să majoreze considerabil investiţiile în capabilităţi militare moderne de apărare cibernetică într-un mod colaborativ, utilizând platformele de cooperare şi mecanismele de finanţare disponibile la nivelul UE, cum ar fi PESCO, Fondul european de apărare, precum şi Orizont Europa şi programul Europa digitală; să se asocieze pentru abordarea provocărilor comune, pe baza actualelor dialoguri în materie de securitate şi apărare, precum şi a dialogurilor pe teme cibernetice cu ţările partenere, UE va încerca să instituie parteneriate adaptate în domeniul apărării cibernetice.
Comisia şi Înaltul Reprezentant, inclusiv în calitatea sa de şef al Agenţiei Europene de Apărare (AEA), vor prezenta Consiliului UE un raport anual pentru a monitoriza şi a evalua progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acţiunilor din Comunicarea comună privind politica de apărare cibernetică a UE. Statele membre sunt încurajate să contribuie la progresele înregistrate în ceea ce priveşte măsurile de punere în aplicare care au loc în formate naţionale sau de cooperare. Un plan de punere în aplicare ar putea fi elaborat în cooperare cu statele membre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.