UE îi trimite pe britanici la urne dacă întârzie Brexitul

DCBusiness Team |
Data publicării:
Data Brexitului rămâne incertă
Data Brexitului rămâne incertă

Un Brexit întârziat dincolo de data de 2 iulie ar putea forța guvernul britanic să organizeze alegeri europarlamentare. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a afirmat că, în eventualitatea în care Marea Britanie va cere o amânare a datei Brexitului dincolo de 2 iulie, autoritățile de la Londra vor fi nevoite să organizeze alegeri pentru Parlamentul European, transmite Reuters

Margaritis Schinas a precizat că, deocamdată, guvernul britanic nu a cerut amânarea datei ieșirii efective a Regatului Unit din Uniunea Europeană, însă o prelungire mai mare a procedurii va forța Londra să convoace britanicii la urne. 

”Avem un Parlament European legal constituit care are nevoie de europarlamentari aleși direct din toate statele membre cel mai târziu în prima zi a noului mandat al Parlamentului (...) Aceasta este situația legală. În calitate de gardieni ai Tratatului, am prefera să rămânem în limitele ordinii legale”, a declarat Schinas.

Citește și:

BREXIT. Acordul a fost respins de Parlamentul britanic. Efecte

În schimb, serviciul juridic al Parlamentului European are o altă opinie. ”Considerăm că există posibilitatea unei decizii a Consiliului European privind scenariul unui Parlament fără locuri rezervate Marii Britanii, dacă aceasta nu s-a retras formal din Uniunea la data adoptării deciziei”, se arată într-un punct de vedere al PE.

Marea Britanie ar trebui să iasă din UE pe 29 martie, dar după respingerea acordului de către Camera Comunelor se așteaptă ca guvernul de la Londra să ceară o amânare a Brexitului pentru discuții suplimentare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 486313.65RON
1 ETH = 15277.30RON
1 LTC = 539.84RON
1 XRP = 14.89RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel