UE îi răspunde lui Boris Johnson: Solicitările sunt inacceptabile

Mara Ivan |
Data publicării:
Poziția Uniunii Europene este de neclintit
Poziția Uniunii Europene este de neclintit

Solicitările de modificare a acordului de divorţ formulate de noul premier britanic Boris Johnson sunt "inacceptabile" şi UE trebuie să se pregătească pentru o ieşire a Marii Britanii fără acord, a avertizat joi negociatorul şef al UE Michel Barnier.

Boris Johnson "a declarat că dacă este să se încheie un acord, trebuie eliminată 'plasa de siguranţă' (pentru frontiera irlandeză - n.r.). Este evident inacceptabil şi nu ţine de mandatul Consiliului European", a afirmat Michel Barnier într-o scrisoare adresată reprezentanţilor celorlalte 27 de state membre. "După cum sugerează discursul său mai degrabă agresiv, trebuie să ne pregătim pentru o situaţie în care el acordă prioritate planificării unui 'no deal', în parte pentru a face presiune asupra unităţii UE 27", a adăugat Michel Barnier.

Boris Johnson a calificat joi drept "inacceptabil" acordul de retragere negociat de Theresa May, căreia i-a urmat în fruntea guvernului, şi a cerut Uniunii Europene să redeschidă negocierile.

"Vom analiza orice idee a Marii Britanii privind chestiunile retragerii care sunt compatibile cu acordul de ieşire existent şi suntem bineînţeles pregătiţi să refacem declaraţia politică, în conformitate cu liniile directoare ale Consiliului European", explică Michel Barnier într-un e-mail. "O absenţă a unui acord nu va fi niciodată alegerea UE, dar trebuie să fim cu toţii pregătiţi pentru toate scenariile", a insistat el. 

Citește și Pe stră-străbunicul lui Boris Johnson îl chema Ali Kemal și era turc

"Notez reacţiile numeroase şi puternice la acest discurs în Camera comunelor. În acest context, trebuie să urmărim cu atenţie noile reacţii şi evoluţii politice şi economice în Marea Britanie în urma acestui discurs", a conchis oficialul european.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 505529.62RON
1 ETH = 16270.36RON
1 LTC = 588.10RON
1 XRP = 15.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel