UE cochetează cu ideea de a renunța la o parte a reformei pieţei de electricitate

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Înaltă tensiune
Înaltă tensiune

Statele membre UE se gândesc să renunţe la o parte centrală a reformei pieţei de electricitate, pe fondul blocajului între Franţa şi Germania pe tema ajutoarelor de stat pentru centralele electrice, arată un document consultat de Reuters.

Cele 27 de ţări UE vor să ajungă la un punct de vedere comun cu privire la reformarea pieţei europene de electricitate însă de mai multe luni unele ţări, inclusiv Germania şi Franţa, au opinii diferite când vine vorba de acele reguli care ar da unor ţări un avantaj competitiv faţă de altele.

Miza disputei

Miza disputei este dacă guvernele vor putea să ofere contracte, garantate de stat, de achiziţionare de electricitate la preţuri fixe de la centralele electrice existente, şi apoi să colecteze veniturile suplimentare generate de aceste contracte şi să le cheltuie pe subvenţionarea anumitor industrii.

Franţa vrea să acorde aceste subvenţii centralelor sale nucleare iar regulile pe care le-a propus au obţinut sprijinul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Însă Germania şi alte ţări se opun vehement, avertizând că asta ar da industriei franceze un avantaj competitiv faţă de industriile lor.

Opțiuni

O propunere de compromis, consultată de Reuters, cere ţărilor membre să aibă în vedere trei opţiuni, inclusiv o eliminare completă a regulilor cu privire la aceste subvenţii din reforma pieţei de electricitate.

Celelalte două opţiuni din documentul pregătit de Spania, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE, ar limita modul în care ţările membre pot utiliza veniturile strânse de pe urma subvenţionării preţurilor la electricitate şi ar permite Bruxelles-ului să intervină şi să limiteze utilizarea de către ţările membre a acestor venituri dacă ele distorsionează piaţa unică.

Ajutoare de stat 

Reuters subliniază că este pentru prima dată când ţările membre analizează posibilitatea unei renunţări la aceste reguli referitoare la ajutoarele de stat, după ce s-au străduit să găsească un compromis.

Un eventual eşec în adoptarea acestei părţi centrale din reforma pieţei de electricitate nu ar împiedica Franţa şi alte ţări să ofere producătorilor contracte de achiziţie de electricitate la preţuri fixe. Dar ar putea să le facă mai greu de utilizat şi să le condiţioneze de obţinerea aprobărilor necesare din partea Bruxelles-ului în conformitate cu prevederile privind ajutoarele de stat.

Un înalt diplomat european a dezvăluit că în prezent cele două părţi par "mai departe decât erau în luna iunie", făcând referire la o reuniune la care miniştrii europeni ai energiei nu au reuşit să ajungă la un compromis cu privire la reforma pieţei de electricitate

Termen limită

Propunerea iniţială de reformă a Comisiei Europene, făcută în luna martie, era destinată să îi orienteze pe producătorii de electricitate spre contracte pe termen lung cu preţuri fixe, astfel încât consumatorii să fie mai puţin expuşi la creşterile bruşte pe termen scurt ale preţului gazelor naturale, de genul celor de anul trecut.

Pentru a-şi atinge acest scop, Bruxelles-ul a propus ca sprijinul public pentru noi investiţii în facilităţi regenerabile şi centrale nuclear să ia forma unor contracte garantate de stat, de achiziţionare de electricitate la preţuri fixe. Aceasta este partea din reforma pieţei de electricitate la care ţările membre ar putea renunţa.

Ambasadorii ţărilor membre vor discuta miercuri această propunere dar au termen limită până la 17 octombrie când miniştrii Energiei se întâlnesc în încercarea de a ajunge la un acord. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449502.03RON
1 ETH = 15519.08RON
1 LTC = 475.44RON
1 XRP = 10.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel