UE cercetează China pentru favorizarea unor companii locale în cadrul unor licitații publice

DCBusiness Team |
Data publicării:
China Europa / sursa: Freepik.com
China Europa / sursa: Freepik.com

Favorizarea de către statul chinez a unor companii locale de aparaturi medicale în cadrul unor licitații internaționale face obiectul unei noi investigații a executivului european. 

Comisia Europeană a lansat miercuri o investigație privind achizițiile publice chineze de dispozitive medicale pentru a stabili dacă furnizorilor europeni li s-a acordat un acces echitabil, se arată în jurnalul oficial al UE.

Investigația este prima în cadrul Instrumentului UE pentru achiziții publice internaționale (IPI), care vizează promovarea reciprocității în ceea ce privește accesul la piețele internaționale de achiziții publice, relatează Reuters.

Ea ar putea duce la impunerea de restricții asupra companiilor chineze de dispozitive medicale care participă la licitațiile publice din UE.

Jurnalul Oficial al UE a enumerat o serie de modalități prin care Comisia suspectează China de favorizarea incorectă a ofertanților chinezi, inclusiv o politică de "Cumpărare de produse chinezești", restricții asupra importurilor și condiții care conduc la oferte anormal de scăzute pe care companiile orientate spre profit nu le pot oferi.

"Evaluarea preliminară a Comisiei este că măsurile și practicile de mai sus au ca rezultat o afectare de jure și de facto gravă și recurentă a accesului operatorilor economici din Uniunea Europeană", se arată în jurnalul UE.

Comisia a invitat China să își prezinte punctul de vedere și, de asemenea, să inițieze consultări cu Comisia pentru a elimina sau a remedia presupusele măsuri și practici, se arată în jurnal.

Ancheta trebuie să se încheie în termen de nouă luni, deși Comisia poate prelungi această perioadă cu încă cinci luni.

Recent, Jens Eskelund, președintele Camerei Europene în China, a declarat că, deși unele îngrijorări legate de comerțul din ambele țări sunt legitime, există riscul unei decuplări comerciale dacă liderii europeni și chinezi nu intensifică dialogul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5795
Diferența 0.0159
Zi precendentă 4.5636
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5795 RON
GBP flag1 GBP = 5.9317 RON
CHF flag1 CHF = 5.1868 RON
AUD flag1 AUD = 2.8802 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1857 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4291 RON
SEK flag1 SEK = 0.4504 RON
XAU flag1 XAU = 433.5050 RON
Monede Crypto
1 BTC = 376386.27RON
1 ETH = 8668.67RON
1 LTC = 409.09RON
1 XRP = 10.51RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17359.05-0.45%
BET-BK3272.55-0.22%
BET-EF942.75-0.45%
BET-FI62142.900.75%
BET-NG1254.69-0.45%
BET-TR38279.59-0.45%
BET-TRN37207.64-0.45%
BET-XT1491.80-0.36%
BET-XT-TR3233.86-0.36%
BET-XT-TRN3150.03-0.36%
BETAeRO865.410.16%
BETPlus2563.60-0.43%
RTL38569.34-0.45%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel