UE a decis. Lista neagră a paradisurilor fiscale se scurtează

Antonia Popescu |
Data publicării:
Lucrările privind lista UE
Lucrările privind lista UE

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană se pregătesc să elimine Belize de pe lista neagră a paradisurilor fiscale la reuniunea lor care va avea loc în cursul acestei săptămâni, potrivit unui document UE consultat de Reuters.

Această listă a fost creată în decembrie 2017 şi a fost revizuită în martie 2019, în urma unei analize aprofundate a punerii în aplicare a angajamentelor asumate de jurisdicţiile ţărilor terţe implicate în acest proces.

Acestea sunt următoarele țări care vor adera la euro! Ce au în vedere

Decizia privind eliminarea Belize de pe lista neagră urmează să fie adoptată vineri în mod oficial, se precizează în documentul consultat de Reuters.

Ca urmare a deciziei de vineri, opt jurisdicţii rămân pe lista jurisdicţiilor necooperante: Fiji, Oman, Samoa, Trinidad şi Tobago, Vanuatu, Insulele Virgine Americane, Guam şi Samoa Americană.

Sistemul de listă neagră al UE a fost creat în 2017 ca parte a combaterii evaziunii fiscale în urma unor dezvăluiri precum Panama Papers şi Paradise Papers legate de utilizarea lacunelor juridice de către firme şi persoane fizice pentru a evita plata impozitelor. Experţii europeni au avut nevoie de aproape un an pentru a evalua un număr de 92 de jurisdicţii din întreaga lume pentru ca în luna decembrie 2017 miniştrii de Finanţe din statele membre ale Uniunii Europene să anunţe că au adoptat o listă neagră a paradisurilor fiscale, care atunci cuprindea 17 jurisdicţii din afara UE care nu cooperează în probleme legate de fiscalitate.

Lucrările privind lista UE a jurisdicţiilor necooperante constituie un proces dinamic. Consiliul UE va continua să revizuiască şi să actualizeze periodic lista în cursul anului 2019 şi a solicitat deja un proces mai stabil începând din 2020 (două actualizări pe an). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5061 RON
GBP flag1 GBP = 5.7999 RON
CHF flag1 CHF = 5.3426 RON
AUD flag1 AUD = 2.7713 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.2003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4143 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 450.7054 RON
Monede Crypto
1 BTC = 359673.52RON
1 ETH = 6888.16RON
1 LTC = 331.24RON
1 XRP = 8.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel