Vladimir Putin a făcut anunțul! Luni DECIDE ce se va întâmpla

Antonia Popescu |
Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că va decide luni dacă Rusia va recunoaşte independenţa celor două teritorii separatiste din estul Ucraina, o decizie care riscă să pună capăt procesului de pace în acest conflict, informează AFP.

"Am ascultat opiniile noastre, decizia va fi luată astăzi", a declarat Vladimir Putin în faţa membrilor Consiliului de Securitate rus, la finalul unei reuniuni retransmise de televiziunea rusă şi care a avut loc la începutul după-amiezii.

În timpul acestei reuniuni, premierul rus Mihail Mişustin, ministrul rus al afacerilor externe Serghei Lavrov, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, precum şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului rus şi şefii serviciilor de informaţii ruse şi-au spus părerea cu privire la acest subiect în faţa lui Putin.

Majoritatea au declarat că a venit timpul să fie recunoscute aceste republici separatiste.

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, şi şeful spionajului rus Serghei Narîşkin au declarat că trebuie să i se dea Kievului o "ultimă şansă" pentru a pune în aplicare acordurile de la Minsk, potrivit AFP. Cu toate acestea, potrivit TASS, Serghei Narîşkin, a declarat luni că susţine propunerea privind recunoaşterea independenţei teritoriilor separatiste din estul Ucrainei.

Acordul de la Minsk, negociat în 2015 cu mediere franco-germană prevedere revenirea teritoriilor separatiste sub controlul Kievului, prin intermediul unor alegeri şi autonomiei. Însă Ucraina cere în prealabil retragerea separatiştilor înarmaţi controlaţi de Rusia.

Erdogan vrea să SCHIMBE NUMELE Turciei. Cum o să se NUMEASCĂ

Liderii celor două teritorii separatiste din estul Ucrainei l-au îndemnat luni pe preşedintele rus Vladimir Putin să recunoască independenţa acestor teritorii şi să pună în funcţiune o "cooperare în materie de apărare". Aceste apeluri, coordonate şi difuzate la televiziunea rusă, au fost lansate de liderii "Republicii Populare Doneţk" şi "Republicii Populare Lugansk", Denis Puşilin şi Leonid Pasetcinik.

Marţea trecută, deputaţii ruşi au votat la rândul lor un apel către preşedintele Vladimir Putin pentru ca Rusia să recunoască independenţa teritoriilor separatiste.

Recunoaşterea suveranităţii celor două regiuni separatiste va marca prin urmare sfârşitul procesului de pace, iar Moscova ar putea prelua oficial sub aripa sa teritoriile vizate.

Respectând măsurile împotriva COVID-19, înalţii responsabili ruşi au apărut să stea pe scaune la o distanţă considerabilă de Vladimir Putin, aşezaţi la un uriaş birou alb. Participanţii la reuniune au rivalizat în a formula critici dure la adresa Ucrainei.

S-au făcut auzite comparaţii între responsabilii guvernului de la Kiev cu "fascişti" care vor să-i extermine pe ruşi, precum şi estimări conform cărora preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vrea să se doteze cu arme nucleare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 497582.47RON
1 ETH = 15387.47RON
1 LTC = 607.63RON
1 XRP = 14.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17013.030.05%
BET-BK3193.06-0.02%
BET-EF924.14-0.03%
BET-FI62958.960.93%
BET-NG1228.45-0.03%
BET-TR37516.560.05%
BET-TRN36466.020.05%
BET-XT1467.600.10%
BET-XT-TR3181.400.10%
BET-XT-TRN3098.890.10%
BETAeRO885.200.27%
BETPlus2513.370.03%
RTL37916.880.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel