Cota de TVA aplicabilă livrării de locuințe cu suprafață utilă de până la 120 de metri pătrați va fi, începând cu 1 ianuarie 2025, de 9%, indiferent de data semnării antecontractelor sau de cota TVA aplicată la avansurile plătite, a explicat consultantul fiscal Mariana Vizoli.
„Începând cu 1 ianuarie 2025 nu se mai aplică niciun fel de măsură tranzitorie, indiferent când au fost încheiate antecontracte şi ce fel de cotă s-a aplicat la avansurile plătite. Dacă livrarea are loc după 1 ianuarie 2025, cota de TVA este de 9% dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii”, a declarat Mariana Vizoli într-un comunicat transmis AGERPRES.
Condiții clare pentru aplicarea cotei reduse de TVA
Pentru a beneficia de cota redusă de 9%, trebuie respectate mai multe criterii de eligibilitate:
- Suprafața utilă a locuinței nu trebuie să depășească 120 mp (fără a include anexele gospodărești);
- Valoarea totală a locuinței, inclusiv anexele (garaj, boxă, loc de parcare), trebuie să fie de cel mult 600.000 lei, fără TVA;
- Persoana fizică cumpărătoare nu trebuie să mai fi achiziționat o locuință cu TVA redusă după 1 ianuarie 2023, cu excepția cazurilor prevăzute de dispozițiile tranzitorii ale OG 16/2022;
- Locuința trebuie să fie locuibilă ca atare.
Ce înseamnă "locuință locuibilă ca atare"?
Definiția locuinței considerate „locuibilă ca atare” a fost actualizată la 1 ianuarie 2024, iar noile criterii vizează atât elemente structurale, cât și instalațiile și finisajele, potrivit aceleiași surse.
„Definiţia locuinţei locuibile ca atare s-a modificat de la 1 ianuarie 2024, fiind adăugate condiţii referitoare la finisaje interioare şi exterioare, instalaţii şi obiecte sanitare şi instalaţii electrice (inclusiv întrerupătoare şi prize)”, a explicat Mariana Vizoli.
Cerințe tehnice pentru locuințele considerate locuibile
Pentru a fi încadrată în categoria locuințelor eligibile pentru TVA redus la momentul livrării, o unitate locativă trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele cerințe:
- Acces individual liber la spațiul locuibil, fără a afecta posesia sau folosința altor persoane;
- Conectare la energie electrică și apă potabilă, sistem de evacuare a apelor uzate și a reziduurilor menajere;
- Componente funcționale minime: spațiu de odihnă, bucătărie și grup sanitar;
- Finisaje exterioare de bază: acoperiș (dacă este prevăzut în proiect), geamuri și ușă de intrare;
- Finisaje interioare esențiale: pereți finisați (cu vopsea, tapet, faianță etc.), podele finisate (parchet, gresie etc.), uși interioare;
- Instalații și obiecte sanitare obligatorii: vas WC, lavoar, spălător cu cuvă și baterii aferente;
- Instalație electrică completă: tablou electric, doze, prize și întrerupătoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.