Turnul Eiffel se REDESCHIDE pentru turiști

Antonia Popescu |
Data publicării:
Turnul Eiffel este ruginit și trebuie reparat imediat
Turnul Eiffel este ruginit și trebuie reparat imediat

Turnul Eiffel urmează să se redeschidă pentru turişti pe 16 decembrie după ce a rămas închis timp de mai multe săptămâni din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unui mesaj publicat marţi pe contul de Twitter al monumentului parizian, citat de DPA.

''Aşteptăm cu nerăbdare să ne revedem în intervalul 10:30 - 18:30, pe 16 decembrie'', se precizează în mesajul publicat pe reţeaua de socializare, însoţit de o fotografie a emblematicei construcţii din capitala Franţei.

Donald Trump: Ne vedem peste patru ani

Turnul a fost închis pentru vizitatori la sfârşitul lunii octombrie după ce autorităţile franceze au înăsprit restricţiile privind libertatea de circulaţie în încercarea de a ţine sub control transmiterea virusului, Franţa fiind una dintre ţările cele mai grav afectate dintre statele europene.

Cu toate acestea, potrivit orarului afişat în mesajul publicat pe Twitter, nu va fi permis accesul vizitatorilor pe timpul nopţii.

Turnul Eiffel a mai fost închis şi apoi redeschis anul acesta, în timpul restricţiilor impuse în timpul primului val al pandemiei, în primăvară. În acea perioadă, monumentul au rămas închis timp de mai multe luni. Administratorii turnului spun că numărul vizitatorilor este considerabil mai mic în 2020, în parte din cauza absenţei turiştilor străini, ca urmare a restricţiilor extinse de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457716.71RON
1 ETH = 13406.75RON
1 LTC = 617.06RON
1 XRP = 12.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel