Turismul din Bulgaria, afectat. O mare agenție intră în insolvență

Mara Ivan |
Data publicării:
Falimentul operatorului britanic Thomas Cook continuă să facă victime
Falimentul operatorului britanic Thomas Cook continuă să facă victime

Unul din primii patru touroperatori din Bulgaria, Astral Holidays, a anunţat încetarea operaţiunilor şi demararea procedurilor de insolvenţă după 24 de ani de activitate, ca urmare a falimentului partenerului britanic Thomas Cook, informează Reuters. 

Astral Holidays era agentul local al Thomas Cook şi se ocupa de miile de turişti străini pe care grupul britanic îi aducea în Bulgaria. În 2018 compania a realizat o cifră de afaceri de 16 milioane de euro, în scădere comparativ cu 2017 şi 2016.

"Efectul de domino provocat de insolvabilitatea Thomas Cook în Germania şi Belgia este la originea acestei decizii", a precizat directorul general de la Astral Holidays, Hristo Galbatchev.

Touroperatorul bulgar a precizat că niciunul din clienţii Thomas Cook sau clienţii proprii care în prezent sunt în vacanţă peste hotare nu au rămas izolaţi deoarece sejururile lor şi biletele de întoarcere au fost deja acoperite. Doar aproximativ 200 de persoane care şi-au plătit deja călătoriile şi urmau să plece în scurt timp în vacanţă vor fi despăgubiţi de compania de asigurări cu care lucrează touroperatorul, a precizat Galbachev.

Citește și Bulgaria, îngrijorată după falimentul Thomas Cook

Falimentul tourperatorului britanic Thomas Cook dă o lovitură dură sectorului turistic din Bulgaria, care este responsabil pentru aproximativ 12% din Produsul Intern Brut al ţării vecine. Potrivit cifrelor comunicate de Ministerul Turismului, Bulgaria primeşte aproximativ 450.000 de turişti Thomas Cook pe an.

În perioada iunie-august 2019 un număr de 3,2 milioane de turişti străini au vizitat staţiunile de pe litoralul bulgar, în scădere uşoară cu 0,1% comparativ cu perioada similară a lui 2018. O scădere se înregistrează în special în cazul pieţelor din Germania şi Rusia, cele mai importante pentru Bulgaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456471.93RON
1 ETH = 15796.54RON
1 LTC = 498.88RON
1 XRP = 11.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel