Turcia va livra gaze naturale Republicii Moldova

Delia Gheață |
Data publicării:
Conductă
Conductă

De altfel, Turcia va livra, prin compania Botas, gaze naturale și în România.

Turcia va începe din octombrie să livreze Republicii Moldova două 4 milioane metri cubi (bcm) de gaze naturale pe zi, a anunţat joi agenţia turcă de presă Anadolu, al doilea astfel de acord anunţat de Ankara în tot atâtea zile, transmite Reuters.

Turcia, care are surse de gaze reduse pentru consumul propriu, dar găzduieşte o infrastructură majoră de import de gaze naturale lichefiate (GNL), vrea să fie un furnizor alternativ pentru pieţele de gaze mai mici din sud-estul Europei.

Miercuri, Botas, compania naţională de petrol şi gaze din Turcia, a semnat un acord pentru a livra până la 1,5 bcm de gaze firmei OMW Petrom din România, într-o tranzacţie care se va derula până în primul trimestru din 2025.

De asemenea, anul acesta Turcia a semnat acorduri de furnizare cu Bulgaria şi Ungaria. 

Contract semnat de OMV Petrom și Botas pentru achiziția de gaze naturale

OMV Petrom a semnat un contract pentru achiziţia de gaze naturale cu Botas, compania naţională de petrol şi gaze din Turcia, document care prevede achiziţia a până la 4 milioane metri cubi pe zi. Gazele urmează să fie livrate în afara Turciei, în punctul Malkoclar/Strandja, iar principala piaţă de destinaţie a gazelor este România.

"Gazele naturale sunt esenţiale pentru o tranziţie energetică de succes. Prin contractul semnat cu Botas asigurăm accesul la o nouă sursă de gaze naturale pentru România şi contribuim la consolidarea aprovizionării cu energie a ţării. În plus, memorandumul va permite diversificarea accesului la GNL al României", a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze şi Energie, potrivit unui comunicat al companiei.

Totodată, cele două companii îşi vor extinde colaborarea prin intermediul unui memorandum de înţelegere în domeniul GNL.

Citește și OMV cumpără gaze de la compania norvegiană Equinor. Acord pe cinci ani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 411139.78RON
1 ETH = 7898.62RON
1 LTC = 377.23RON
1 XRP = 9.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel