Publicitate
Rata inflaţiei în Turcia a accelerat mai rapid decât se estima în august, subliniind dificultăţile cu care se confruntă Banca Centrală, care a majorat dobânda în încercarea de a stopa criza costului vieţii, transmit Bloomberg şi Xinhua.
În august, rata anuală a inflaţiei a urcat la 58,94%, cea mai mare creştere de la începutul lui 2022, de la 47,83% în iulie, a anunţat luni Oficiul de Statistică. Analiştii se aşteptau la un nivel de 55,9%.
Inflaţia de bază, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 64,9% în august.
"Există o creştere semnificativă a preţurilor de bază. Ne aşteptăm la finalul anului la o inflaţie de aproximativ 70%, cu un vârf de aproape 75% la mijlocul anului viitor", a apreciat Erkin Isik, economist şef la QNB Finansbank.
"Lupta contra inflaţiei va necesita o anumită perioadă de timp", a afirmat ministrul de Finanţe, Mehmet Simsek, după publicarea datelor.
Luna trecută, Banca Centrală a Turciei a decis să majoreze dobânda de politică monetară mai mult decât estimau analiştii, primul semn că oficialii adoptă măsuri mai agresive pentru reducerea inflaţiei.
La cea de-a treia şedinţă de politică monetară prezidată de noul guvernator Hafize Gaye Erkan, Banca Centrală a Turciei a decis să majoreze dobânda de referinţă de la 17,5% până la 25%. Majoritatea economiştilor estimau o majorare până la 20%.
Economia Turciei a înregistrat în trimestrul doi din 2023 o creştere anuală peste aşteptări, de 3,8% (de la 3,9% în primele trei luni din 2023), datorită cheltuielilor solide ale gospodăriilor, dar analiştii se aşteaptă la o încetinire spre finalul anului, pe fondul reducerii efectelor măsurilor de stimulare şi ale majorării dobânzilor.
Comparativ cu primul trimestru din 2023, PIB-ul Turciei a crescut cu 3,5% în perioada aprilie-iunie 2023, de asemenea peste estimări. Analiştii se aşteaptă pe ansamblul acestui an la o expansiune de 2,9%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.