Turcia este liniștită,CRIZA gazelor NU o afectează. Și-a făcut stocuri

Mara Ivan |
Data publicării:

Turcia nu se va confrunta în această iarnă cu vreun deficit de energie, datorită recentelor investiţii în infrastructura gazelor naturale şi electricităţii, a anunţat ministrul Energiei şi Resurselor Naturale, Fatih Donmez, informează publicaţia Hurriyet Daily News.

"Avem conducte care vin de la Marea Neagră, Blue Stream, o alta din Azerbaidjan şi o conductă din Iran. Am adăugat două terminale plutitoare de gaze naturale lichefiate (LNG). De asemenea, am majorat capacitatea subterană de stocare, care acum depăşeşte uşor patru miliarde metri cubi", a explicat oficialul turc.

Compania turcă Botas şi importatorii privaţi sunt în strânsă legătură cu firmele care livrează gaze naturale din ţări ca Rusia, Azerbaidjan şi Iran. De asemenea, preşedintele rus, Vladimir Putin, a dat în repetate rândul asigurări că livrările de gaze spre Turcia vor continue neîntrerupt, a declarat Donmez.

Anul trecut, Turcia a consumat 48 miliarde metri cubi (bcm) de gaze natural, iar anul acesta 'probabil consumul va fi mai ridicat cu zece 10 bcm", în urma redresării economiei, a estimat ministrul Energiei.

Citește și Prețul la aluminiu a depășit 3000 dolar/tonă. Petrolul, tot mai scump

În ultimii ani, Turcia a plătit aproximativ 12 miliarde de dolari pentru gazele achiziţionate prin conducte din Rusia, Azerbaidjan, Iran, precum şi de la furnizorii de LNG, inclusiv Qatar, Nigeria, Algeria şi Statele Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415774.15RON
1 ETH = 7880.82RON
1 LTC = 379.16RON
1 XRP = 9.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17430.170.32%
BET-BK3253.400.20%
BET-EF949.240.34%
BET-FI60318.82-0.46%
BET-NG1259.310.42%
BET-TR38436.450.32%
BET-TRN37360.110.32%
BET-XT1491.330.23%
BET-XT-TR3232.790.23%
BET-XT-TRN3149.000.23%
BETAeRO849.990.91%
BETPlus2569.090.28%
RTL38907.620.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel