Turcia a încasat 46,3 miliarde de dolari din turism în 2022

Editor Team |
Data publicării:

Turcia a obținut din turism 46,3 miliarde de dolari în anul 2022, un record absolut. 51,4 milioane de turiști au vizitat țara pe parcursul anului trecut, iar Turcia a devenit a treia piață din acest domeniu la nivel mondial.

Turcii nu vor însă să se oprească aici și au anunțat noi investiții în promovare și facilități, în așa fel încât să își îndeplinească obiectivul: 90 de milioane de turiști care să genereze venituri totale de 100 de miliarde de dolari până în anul 2028.

"Pentru a ne atinge obiectivele în următorii cinci ani, ne vom concentra pe diversificarea pieţei, promovarea la nivel global şi implementarea conceptelor de branding în rândul regiunilor şi produselor noastre specifice şi pe crearea unui ecosistem turistic durabil. Menţionez că Turcia este prima ţară din lume care a semnat un acord de colaborare cu Consiliul Global pentru Turism Durabil (GSTC) la nivel guvernamental. Acordul a impus şi un plan care se efectuează în trei paşi şi care trebuie dus la bun sfârşit până la finalul anului 2030. La acel moment, vom avea deja un ecosistem de turism 100% durabil în Turcia. Activităţile noastre de branding şi promovare globală vor creşte de la an la an, iar până la sfârşitul anului 2028 vom avea un total de 9 destinaţii şi 20 de sub-brand-uri de produs care să prezinte la nivel global întreaga ofertă turistică şi culturală a ţării noastre. Susţinem diversitatea şi continuitatea în comunicare, iar pentru acest lucru, tot până la finalul anului 2028, vom aloca 225 de milioane de dolari la bugetul nostru de comunicare şi de marketing", a declarat ministrul Culturii și Turismului din Turcia, Mehmet Nuri Ersoy, conform Bursa.

Cum reușește Turcia să fie o țară atât de atractivă pentru turiști? Își promovează istoria

Turcia are o istorie bogată, pe care o promovează din plin. Istanbul este orașul cel mai important, cu peste 15 milioane de turiști anual, care vin să viziteze moscheile numeroase, Galata Tower și palatele din zonă. În plus, Turcia are și alte locuri cu importanță istorică aparte. Un exemplu este provincia Canakkale, unde s-au dus numeroase bătălii de-a lungul istoriei. Acesta este și locul în care istoricii susțin că a avut loc Războiul Troian. În orașul Truva din această regiune pot fi vizitate zidurile, turnurile și statuia unui cal troian.

Fără niciun dubiu, Războiul Troian este unul dintre cele mai cunoscute din mitologie, astfel că nu e surprinzător că despre el s-a făcut și un film foarte cunoscut: Troia (2004), în care Brad Pitt are rolul principal. De asemenea, acest conflict este prezentat și în jocuri video, cum ar fi Total War: Troy, care se bucură de recenzii foarte bune. Și, cum istoria are un loc aparte și pentru dezvoltatorii de jocuri de casino, conflictul a fost redat și prin intermediul unor sloturi online. Unul din cele mai apreciate dintre ele este Age of Troy, titlu din colecția de păcănele EGT, lider al inovațiilor din domeniu care a lansat numeroase producții de top.

Antalya - destinație excelentă pentru vacanțele la mare

Turcia nu profită doar de istorie, ci și de faptul că are multe locuri în care se poate face plajă. Antalya este a doua cea mai vizitată regiune din Turcia, cu peste 9 milioane de turiști. Aceștia vin atrași de resorturile numeroase și de plajele frumoase. În plus, sezonul în Turcia începe spre finalul lunii mai și se termină la final de septembrie. Inclusiv pentru români această zonă este foarte populară, motiv pentru care toată vara au loc zboruri tip charter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454674.50RON
1 ETH = 15818.80RON
1 LTC = 495.26RON
1 XRP = 12.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel