Raluca Turcan a făcut referire la datele INS care arată că numărul femeilor şomere din România a crescut cu 50% din cauza pandemiei, în timp ce ponderea bărbaţilor şomeri cu 16%. "Şi putem lega aceste date de altele, tragice, vizând creşterea cazurilor de abuz şi violenţă domestică împotriva femeii în primele 9 luni ale anului trecut, perioada marcată de lockdown", a menţionat ministrul Muncii.
Oficialul a avertizat că diferenţa de gen are consecinţe concrete economice şi produce anual pierderi în toate statele din UE.
"Trebuie înţeles că diferenţa de gen nu este doar subiect de dezbatere teoretică, ci are consecinţe concrete economice, producând anual pierderi în toate statele din UE. Acoperirea costurilor şomajului în rândul femeilor costă UE miliarde de euro anual. Realitatea de necontestat este ca femeile au plătit un cost al crizei COVID mai mare decât bărbaţii. Statisticile Eurostat arată că 84% din angajaţii cu vârsta între 15 şi 64 de ani, din serviciile cele mai afectate de pandemie - HORECA şi turism, îngrijirea copiilor, vânzări cu amănuntul - sunt femei. În România, în activităţi din domeniul sănătăţii umane, ponderea femeilor în servicii de primă linie, era de 80%, faţă de 20% bărbaţi. De asemenea, femeile sunt mai expuse şomajului, fiind în număr mai mare implicate în economia informală şi mult mai mult afectate de inactivitate pe piaţa muncii, din cauza responsabilităţilor de îngrijire în casă", a explicat Raluca Turcan.
Aceasta a menţionat că în perioada de lockdown Guvernul României a implementat măsuri pentru susţinerea părinţilor, fiind acordate 124 milioane lei pentru zilele libere ale părinţilor nevoiţi să stea cu copiii.
"Am urmărit măsuri de protejare a locurilor de muncă, acesta fiind motivul pentru care am acordat 2,21 miliarde de lei pentru susţinerea a 41,5% din salariul plătit angajaţilor care şi-au reluat activitatea sau sprijinul de 190 milioane de lei pentru programul flexibil de muncă (modelul german Kurzarbeit). Pe termen mai lung, trebuie urmărită mai clar dimensiunea de gen în măsurile economice pentru refacere după criză. Chiar acum două săptămâni, printr-o ordonanţă de urgenţă, am decis creşterea stimulentului de reinserţie la 1500 de lei pentru părinţii care revin la muncă la 6 luni de la naşterea copilului, o măsură menită să sprijine femeile pe piaţa muncii", a informat ministrul Muncii.
De asemenea, oficialul a menţionat: "Cred că merită analizată şi experienţa statelor europene în materie şi amintesc că Germania a aprobat anul trecut o lege privind prezenţa obligatorie a femeilor în consiliile de administraţie şi inclusiv o prevedere ca minim unul dintre 3 membri în CA să fie o femeie. Este un lucru care merită discutat şi la noi.
Raluca Turcan susţine că "România a făcut progrese mari în privinţa egalităţii de gen, însă atunci când privim statisticile, dincolo de sentimentul general de confort, vedem, de fapt, că mai sunt multe de făcut şi că inegalităţile de gen rămân mari in societatea românească".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.