Publicitate
Statele europene nu rămân în urmă. Norvegia a angajat două șantiere uriașe. Italia și Franța au demarat lucrări care vor dura mai mulți ani, fiind vorba, printre altele, de a tăia munții Alpi. Iată câteva dintre cele mai impresionante proiecte de tuneluri aflate în lucru în întrega lume.
1. Grand Paris Express va avea 200 de kilometri de tuneluri. Un imens șantier urban în valoare de 35 de miliarde de euro care vizează construirea a patru noi linii de metrou parizian, care vor deservi în special suburbiile capitalei franceze. Termenul de predare - 2030.
2. China vrea un tunel de 1000 de kilometri. Ar putea fi cel mai lung din lume. El va traversa, practic, deșertul Taklamakan, situat în regiunea autonomă oigură Xinjiang și care are menirea de a transporta apa din munții Tibetului spre deșert.
3. Norvegia și-a propus să se doteze cu primul tunel pentru nave. Numit Stad Ship Tunnl, tunelul-canal lung de 1,7 kilometri va trece pe sub fiordul Sognefjord, cel mai lung din Europa. S-a ajuns la această soluție după un incident nefericit din martie anul curent. Obiectul este acela de a săpa în faleza o trecere pentru 19 nave pe zi - transport de călători și de mărfuri.
Citește și Orașele viitorului. Trei proiecte de miliarde care vor revoluţiona lumea
4. Un tunel submarin de 126 kilometri care să facă legătura între Taiwan și China continentală. Va fi cea mai mare lucrare de acest gen din lume. Inițial, s-a mers pe ideea unui pod, la care s-a renunțat însă din cauza condițiilor meteorologice absolut nefavorabile. Tunelul va fi traversat de trenuri care se vor deplasa cu 250 kilometri pe oră.
5. Creatorul jocului Angry Birds intenționează, de asemenea, să construiască un tunel feroviar prin mare care să facă legătura între Helsinki (Finlanda) și Tallinn (Estonia). Peter Vesterbacka, creatorul celebrului joc pentru mobil Angry Birds a reușit să convingă un fond să finanțeze o parte din proiectul de construire a unui lung de 103 kilometri. El ar urma să asigure trecerea unor trenuri de mare viteză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.