Truth Social. Aplicaţia lui Donald Trump poate fi de acum descărcată de pe Google Play Store

DCBusiness Team |
Data publicării:

Google a acceptat reţeaua de socializare a lui Trump, Truth Social, pe magazinul său de aplicaţii.

Reţeaua de socializare a lui Donald Trump, Truth Social, poate fi de acum descărcată de pe Google Play Store, după ce gigantul internetului respinsese o cerere în acest sens vara aceasta, apreciind atunci drept insuficientă moderarea conţinuturilor de pe platforma fostului preşedinte american, informează joi AFP.

Google a relevat pentru AFP miercuri că Truth Social a acceptat în final să-şi actualizeze aplicaţia, pentru a se asigura că regulamentul său privind retragerea mesajelor care incită la ură este aplicată.

Pentru a fi distribuite prin magazinul de aplicaţii mobile al Google, programele "trebuie să se conformeze regulamentului nostru pentru editori, inclusiv obligaţiei de a modera în mod eficient conţinuturile postate de terţi şi de a retrage mesajele inacceptabile, precum cele care incită la "violenţă", a amintit un purtător de cuvânt al Google.

Lansată în februarie, Truth Social se doreşte o alternativă la marile reţele de socializare - în special Twitter, de pe care Donald Trump a fost suspendat la începutul lui ianuarie 2021 -, având drept laitmotiv libertatea de exprimare şi o moderare minimă a conţinuturilor.

"A fost o plăcere să lucrăm cu Google şi suntem încântaţi că ei ne-au ajutat să oferim în sfârşit Truth Social tuturor americanilor, indiferent de aparatul pe care îl folosesc", a reacţionat Shannon Devine de la MZ Group, care gestionează relaţiile publice ale Trump Media and Technology Group (TMTG), compania-mamă a Truph Social. "Este o etapă majoră în misiunea noastră pentru restabilirea libertăţii de exprimare online", a adăugat Shannon Devine.

TMTG a salutat deja săptămâna trecută admiterea Truth Social pe magazinul de aplicaţii al Samsung în SUA, Galaxy Store.

În august, Google a refuzat să găzduiască platforma în Play Store, considerând că moderarea conţinutului este "insuficientă". Numărul unu mondial al publicităţii online explicase că i-a semnalat platformei Truth Social "mai multe încălcări" ale regulamentelor magazinului de aplicaţii.

Spre deosebire de iOS al iPhone, sistemul de operare Android al Google pentru smartphone-uri permite unui utilizator să descarce o aplicaţie prin alte mijloace decât propriul magazin de aplicaţii. Cu toate acestea, magazinul rămâne interfaţa privilegiată a utilizatorilor unui telefon cu sistem de operare Android, care reprezintă majoritatea zdrobitoare a smartphone-urilor din lume.

Pe App Store Apple, unde este prezentă, Truth Social este pe locul 89 la categoria "reţele sociale".

Exclus de marile platforme sociale, Doland Trump a recuperat doar o parte dintre abonaţii săi pe Truth Social. În prezent, el este urmărit de 4,18 milioane de persoane, comparativ cu 88,8 milioane urmăritori câţi avea pe Twitter şi 35,4 milioane pe Facebook înainte de a fi suspendat de pe aceste reţele pentru că i-a încurajat pe susţinătorii săi în timpul asaltului asupra Capitoliului, din 6 ianuarie 2021, care s-a soldat cu mai mulţi morţi.

Truth Social este folosită inclusiv de fani ai mişcării QAnon, pentru a-şi răspândi teoriile complotiste, legând de exemplu personalităţi ale Partidului Democrat precum Hillary Clinton de o reţea satanistă şi pedofilă.

NewsGuard, care evaluează sursele de informaţie în funcţie de fiabilitatea lor, a găsit 88 de conturi care distribuie conţinut QAnon cu mai mult de 10.000 de urmăritori pe Truth Social, dintre care mai mult de jumătate erau "certificate", iar mai mult de o treime dintre acestea fuseseră interzise pe Twitter. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471129.37RON
1 ETH = 15965.16RON
1 LTC = 493.08RON
1 XRP = 7.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel