Tronson al Drumului Expres Craiova - Piteşti, dat în folosință

Matei Ion |
Data publicării:

Circulaţia pe lotul 1, tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova - Piteşti (DEx 12), s-a deschis joi, acesta fiind primul sector de drum expres din România, a anunţat joi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

"Lucrările au fost finalizate cu o lună mai devreme faţă de termenul contractual. Cu o lungime de 18,5 km (Robăneşti - Piatra-Olt), acest lot al DEx 12 va asigura şi ocolirea oraşului Balş. Evitarea tranzitării localităţii va scurta timpul de deplasare pe relaţia Craiova, va elimina aglomeraţia din oraş şi va creşte gradul de siguranţă rutieră în zonă", a notat Grindeanu.

Potrivit şefului de la Transporturi, în luna iunie va fi deschisă circulaţia şi pe lotul 2 (conform graficului de lucrări), între Piatra - Olt şi Valea Mare, pe distanţa de 21,35 km.

Răzvan Cuc, replică tăioasă: Îmi pare rău să aud că unii uită că au condus ministerul VIDEO

"Acest lot va asigura ocolirea municipiului Slatina, unde la ora actuală traficul rutier provoacă ambuteiaje şi disconfort", a adăugat acesta.

Cele două loturi ale tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti au o lungime totală de 39,85 km, iar construcţia lor a început în luna septembrie 2019.

Proiectul Drumului Expres Craiova-Piteşti (DEx 12) a fost lansat în anul 2017 şi este finanţat din bani europeni (POIM 2014-2021).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380881.98RON
1 ETH = 7053.20RON
1 LTC = 349.13RON
1 XRP = 9.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel