Publicitate
Guvernul portughez a prezentat miercuri proiectul unui tren de mare viteză care va acoperi distanța dintre Lisabona și Porto (nord), principalele două orașe ale țării, într-o oră și cincisprezece minute, față de aproape trei ore în prezent. Se preconizează ca noul mijloc de transport să fie pus în curculație după 2030.
Rețeaua iberică de mare viteză
Este vorba de un "proiect strategic pentru viitorul țării" care va promova "autonomia" și "competitivitatea", a explicat premierul Antonio Costa într-o conferință de presă la Porto. Această legătură feroviară ar trebui, de asemenea, să conecteze în cele din urmă Porto și Vigo, în nord-vestul Spaniei. Această legătură cu Spania va fi "primul pas spre integrarea în rețeaua iberică de mare viteză", a declarat Antonio Costa.
Trei etape
Linia va fi construită în trei etape. Lucrările din prima fază, între Porto și Soure, în apropiere de Coimbra (centru), ar trebui să înceapă în 2024, în timp ce secțiunea finală de aproximativ 40 de kilometri la nord de Lisabona este planificată pentru după 2030. Pentru prima fază a construcției, investiția este "de ordinul a 2,9 miliarde de euro", dintre care aproximativ "un miliard de euro din fonduri comunitare", a precizat Carlos Fernandes, membru al consiliului de administrație al Infraestruturas de Portugal (IP), administratorul public al rețelelor feroviare și rutiere.
16 milioane de pasageri
"Țara dispune acum de condițiile financiare pentru a putea realiza acest proiect", a declarat Antonio Costa, făcând apel la un larg "consens național". Această linie, care ar trebui să primească circa 16 milioane de pasageri în 2031, față de șase milioane în prezent, va reduce, de asemenea, distanțele dintre capitala portugheză și principalele orașe ale țării, precum Guarda (nord) sau Santarem (centru), potrivit proiectului prezentat miercuri.
Alte proiecte amânate
Portugalia își relansează astfel programul de trenuri de mare viteză, după ce în trecut a fost nevoită să amâne mai multe proiecte de acest tip, inclusiv legătura Lisabona-Madrid, prevăzută inițial pentru 2013, din cauza dificultăților economice și financiare cauzate de criza financiară din 2008.
Citește și Portugalia şi România, cei mai mari producători de biciclete din UE
Uniunea Europeană a produs anul trecut aproximativ 13,5 milioane de biciclete, o creştere cu 11% faţă de 2020, iar cei mai mari producători de biciclete au fost Portugalia (2,9 milioane), România (2,5 milioane), Italia (1,9 milioane), Germania (1,4 milioane) şi Polonia (1,2 milioane), arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Ciclismul promovează sănătatea şi bunăstarea personală, este economic în măsura în care poate înlocui folosirea maşinilor private, ajutând la reducerea poluării aerului.
În 2021, UE a exportat biciclete în valoare de 921 milioane de euro (atât electrice cât şi neelectrice) către ţările din afara blocului comunitar, şi a importat din afara UE biciclete de 1,896 miliarde de euro. Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.