Tranziţia verde. Cu cât mai repede, cu atât mai ieftină, susţine BCE

DCBusiness Team |
Data publicării:
BCE
BCE

Conform unui studiu realizat de Banca Centrală Europeană, băncile și companiile europene vor avea de câștigat pe plan economic dacă statele vor aborda o ”tranziție accelerată”.

Accelerarea tranziţiei spre o economie mai verde ar fi mai ieftină decât întârzierea ei pentru companiile şi gospodăriile din zona euro şi băncile care le deservesc, se arată într-un studiu publicat miercuri de Banca Centrală Europeană, transmite Reuters.

Al doilea "test de stres climatic" al BCE a folosit datele de la 2,9 milioane de companii şi 600 de bănci din zona euro, cu o expunere totală de aproape 3.000 miliarde de euro (3.220 miliarde de dolari), fiind unul din cele mai cuprinzătoare studii privind costurile economice ale realizării obiectivelor de reducere a emisiilor stabilite conform Acordului de la Paris.

Implementarea politicilor verzi şi a investiţiilor pentru renunţarea la combustibilii fosili şi la economisirea energiei va avea în cele din urmă ca rezultat mai puţine intrări în incapacitate de plată a companiilor şi gospodăriilor şi, ca rezultat, pierderi mai reduse pentru bănci, de acum şi până în 2030, apreciază BCE.

Conform scenariului "tranziţiei accelerate", firmele din zona euro ar face investiţii în valoare 2.000 miliarde de euro până în 2025 pentru a-şi reduce emisiile, comparativ cu 500 miliarde de euro potrivit scenariului în care tranziţia este amânată.

Costurile cu energia vor creşte cu 10% pentru gospodării, până în 2025, înainte de a se stabiliza.

În pofida costurilor iniţiale mai ridicate, BCE susţine că cheltuielile mai reduse cu energia şi, ulterior, riscurile financiare mai mici înseamnă că pe această cale băncile ar putea înregistra un nivel de vârf al pierderilor anuale de 13 miliarde de euro în 2026, înainte de a scădea la 6,6 miliarde de euro până în 2030.

În contrast, în scenariul în care tranziţia este amânată pentru 2026 şi dincolo de acest an, pierderile anuale ar urca la 21 miliarde de euro în 2029, conform studiului.

Pe bază cumulativă, băncile vor suferi pierderi egale cu 0,7% din împrumuturile lor până în 2030 conform scenariului "tranziţiei accelerate", comparativ cu 0,9% în scenariul în care tranziţia este amânată.

Astfel de pierderi vor fi concentrate în rândul băncilor mari, 2% din creditori fiind responsabili pentru 75% din pierderile totale aşteptate până în 2030 potrivit scenariului în care tranziţia este amânată.

În rândul companiilor, creşterea falimentelor va fi la cel mai ridicat nivel în industria minieră, în sectoarele prelucrătoare şi electricitate.

Banca Centrală Europeană a înfiinţat un centru de expertiză dedicat schimbărilor climatice, care va consilia BCE cum să încorporeze aspectele ce ţin de mediu în politica monetară şi supervizarea bancară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.7959
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.7849
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7959 RON
GBP flag1 GBP = 5.9541 RON
CHF flag1 CHF = 5.2638 RON
AUD flag1 AUD = 2.9822 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3111 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4339 RON
XAU flag1 XAU = 430.9044 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501705.43RON
1 ETH = 15956.49RON
1 LTC = 631.96RON
1 XRP = 14.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17019.570.04%
BET-BK3189.98-0.10%
BET-EF924.320.02%
BET-FI62224.22-1.17%
BET-NG1228.900.04%
BET-TR37530.980.04%
BET-TRN36480.040.04%
BET-XT1466.01-0.11%
BET-XT-TR3177.95-0.11%
BET-XT-TRN3095.53-0.11%
BETAeRO885.660.05%
BETPlus2514.740.05%
RTL37938.720.06%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel