Tranzacție de 2,18 miliarde $ blocată de justiție. Care este motivul

Delia Gheață |
Data publicării:
Se încalcă principiile concurenței
Se încalcă principiile concurenței

Un judecător federal din Washington a blocat luni cumpărarea editurii Simon & Schuster de rivala sa Penguin Random House, aprobând astfel cererea guvernului american, care vedea în această achiziţie un risc de denaturare a concurenţei, informează AFP.

Achiziţia, cifrată la 2,18 miliarde de dolari, a fost anunţată în noiembrie 2020 şi ar fi dus la unirea a două dintre cele mai importante cinci edituri din Statele Unite.

Decizia de luni reprezintă un succes marcant pentru administraţia preşedintelui Joe Biden, care s-a arătat mult mai ofensiv decât predecesorii lui în contestarea fuziunilor şi a achiziţiilor în numele respectării principiului concurenţei.

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite s-a adresat instanţei în noiembrie 2021, evocând riscul unei scăderi a numărului de cărţi publicate şi afirmând că noul grup ce ar rezulta în urma achiziţiei ar putea să reducă sumele plătite în avans scriitorilor.

Cele două edituri ocupă primul loc, respectiv cel de-al patrulea loc în ceea ce priveşte cotele de piaţă deţinute de cele cinci edituri majore americane (denumite "Big Five"), un grup care include şi editurile HarperCollins, Hachette Book Group USA şi Macmillan Publishers.

Cu 10.000 de angajaţi în lumea întreagă şi aproape 15.000 de cărţi publicate pe an, Penguin Random House, filială a grupului german Bertelsmann, domină industria de carte din Statele Unite.

Această editură a publicat primul volum de memorii al fostului preşedinte american Barack Obama anul trecut, intitulat "A Promised Land", precum şi autobiografia soţiei sale, Michelle Obama, lansată în 2018 şi care s-a vândut în zeci de milioane de copii.

Penguin Random House se pregăteşte să publice şi volumul de memorii al prinţului Harry, la începutul anului 2013.

Guvernul american a adus dovada conform căreia achiziţia propusă "ar putea avea ca efect slăbirea jocului concurenţei într-o manieră semnificativă" pe piaţa drepturilor de autor asociate cărţilor de succes, a precizat judecătoarea Florence Pan în sentinţa pronunţată luni.

Întregul raţionament juridic care a determinat-o pe judecătoare să ia această decizie a fost pus sub sigiliu, întrucât el conţine informaţii confidenţiale sau extrem de confidenţiale, a adăugat Florence Pan.

Contactate de AFP, editurile Penguin Random House şi Simon & Schuster nu au făcut deocamdată declaraţii pe această temă.

Simon & Schuster, care publică aproximativ 2.000 de cărţi pe an, include în catalogul său mai mulţi autori de bestselleruri internaţionale, precum romancierul Stephen King şi jurnalistul Bob Woodward.

Înaintea procedurii judiciare a guvernului american împotriva acestei tranzacţii din universul editorial, autoritatea britanică din domeniul concurenţei s-a interesat la rândul ei de posibila achiziţie, întrucât ambele edituri deţin filiale în Regatul Unit. Autoritatea britanică a emis însă un aviz favorabil în mai 2021. 

Citește și Rupert Murdoch vrea să-și refacă imperiul media, reunind Fox și News Corp

Considerat unul dintre cei mai influenți oameni din lume, miliardarul american analizează opțiunile de re-fuzionare a Fox Corp și News Corp, refăcând, astfel, un imperiu media pe care tot el l-a divizat în urmă cu nouă ani, în 2013. 

News Corp, proprietarul cotidianului The Wall Street Journal, a anunțat că a fost creat un comitet special format din membri ai consiliului de administrație pentru a analiza posibilitatea unei astfel de tranzacții. La fel a procedat și Fox Corp. Cu toate acestea, nu există certitudin că se va ajunge la un acord, au ținut să sublinieze cele două companii. O precizare care are, mai degrabă, darul a preveni eventuale evoluții nedorite la burse. 

Schimbări dramatice după despărțire

De la despărțirea lor, în urmă cu aproape un deceniu, cele două companii au suferit schimbări dramatice. Fox a vândut majoritatea activelor sale de divertisment către Walt Disney Co. în 2019 și se concentrează, în mare parte, pe radiodifuziune și televiziune prin cablu, cu flagship-ul Fox News Channel. Deține, de asemenea, serviciul de streaming Tubi. În ceea ce privește News Corp, compania s-a extins în domenii noi, precum serviciile imobiliare online. Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470907.66RON
1 ETH = 15733.33RON
1 LTC = 428.25RON
1 XRP = 6.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel