Transportatorii solicită renegocierea PNRR în linie cu obiectivele UE de decarbonizare

DCBusiness Team |
Data publicării:
Camion in trafic
Camion in trafic

Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită renegocierea Planului de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) în linie cu obiectivele UE de decarbonizare a transporturilor rutiere, introducerea unei scheme de subvenţionare a achiziţiei de camioane verzi şi dezvoltarea infrastructurii necesare de alimentare cu combustibili alternativi.

"UNTRR solicită renegocierea PNRR şi instituirea unei scheme de subvenţionare a achiziţiei de camioane verzi cu combustibili alternativi (emisii reduse şi zero) şi a dezvoltării infrastructurii staţiilor de alimentare aferente. Având în vedere obiectivele ambiţioase ale Pactului Verde European ("European Green Deal") şi ale Pachetului "Pregătiţi pentru 55" (Fit for 55) care vizează decarbonizarea transporturilor rutiere, este necesară o transformare semnificativă a sectorului transporturilor rutiere către vehicule cu emisii reduse şi zero, alături de măsuri de sprijin pentru păstrarea competitivităţii transportatorilor rutieri români în Europa. Cu toate acestea, actualul PNRR nu prevede niciun element de finanţare pentru realizarea obiectivelor de decarbonizare a flotelor transportatorilor rutieri români, în timp ce la nivel european, mai multe State Membre UE acorda deja sprijin substanţial tranziţiei catre un transport curat", susţin reprezentaţii UNTRR într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

În prezent, sectorul transporturilor rutiere din România ocupa locul 3 la cross-trade şi cabotaj în UE şi locul 7 per total transport marfa în UE 27, fiind totodată cel mai mare exportator de servicii al României cu 7,66 miliarde euro în 2022.

Transportatorii rutieri transmit că au nevoie de sprijin pentru achiziţionarea camioanelor verzi, având în vedere preţurile ridicate ale acestora, care pot fi de peste trei ori mai mari decât preţul camioanelor pe combustibili fosili. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că încărcarea bateriei unui camion electric este diferită de încărcarea în cazul vehiculelor electrice uşoare şi este mult mai costisitoare, vehiculele comerciale grele necesitând staţii de reîncărcare dedicate cu o putere de ieşire de minimum 350 kW, conform prevederilor Regulamentului UE pentru instalarea unei infrastructuri suficiente pentru combustibili alternativi, în curs de adoptare la nivel european.

Potrivit sursei citate, eficienţa tranziţiei către un transport verde este mai mare dacă se acţionează corelat, atât pentru dezvoltarea infrastructurii de încărcare/alimentare cât şi pentru achiziţia de vehicule electrice/CNG/LNG/ Bio LNG şi Bio CNG. În acest fel, firmele româneşti vor fi impulsionate să facă tranziţia către un transport curat pentru ca vor avea predictibilitate şi stabilitate în operare.

În perspectivă, camioanele diesel vor întâmpina tot mai multe restricţii şi creşteri de costuri, respectiv creşterea taxelor de drum (ex: Rovinieta), mai ales că din 2026 şi România va aplica Directiva (UE) 2022/362 - introducerea unui nou sistem de taxare pe trecere şi diferenţiată pentru a încuraja utilizarea vehiculelor grele cu emisii mai reduse de CO2, astfel camioanele vor fi taxate atât pe km cât şi în funcţie de clasa EURO (principiul poluatorul plateşte); creşterea impozitelor; creşterea accizei la motorină; interdicţia de a intra în oraşe sau diverse zone (ex Paris). Conform unui acord UE semnat în 2011, toate oraşele europene s-au angajat să aibă o logistică urbană fără CO2 până în 2030; taxare suplimentară în caz de tranzit diverse zone; restricţionarea traficului camioanelor clasice în anumite zone din cauza poluării, chiar şi pe secţiuni de autostrada.

Datele UNTRR arată că la nivel european, mai multe State Membre UE acordă deja sprijin substanţial tranziţiei către un transport curat, printre care Suedia, Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Austria, Danemarca, Italia, Spania, Portugalia, Croaţia şi Lituania.

În prezent, în România sunt înmatriculate doar 5 camioane electrice, în timp ce alte ţări au deja sute de camioane electrice pe drumurile publice - numai în Germania fiind înregistrate 829 camioane electrice noi în 2022, conform datelor ACEA.

În acest context, transportatorii solicită măsuri concrete din partea Guvernului României pentru subvenţionarea achiziţiei şi operării camioanelor verzi cu combustibili alternativi (emisii reduse şi zero), precum şi a dezvoltării infrastructurii aferente. Documentul de poziţie UNTRR este susţinut de Confederaţia Patronală Concordia şi a fost realizat cu consultarea producătorilor noilor vehicule comerciale verzi, operatorilor de transport rutier şi furnizorilor de combustibili alternativi.

Totodată, UNTRR salută deschiderea Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor la dialog, care a avut o discuţie cu grupul de lucru UNTRR privind nevoile actuale ale industriei şi măsurile propuse de UNTRR pentru modernizarea parcului firmelor de transport rutier cu vehicule verzi pe combustibili alternativi cu emisii reduse şi zero.

"Având în vedere bugetele de sute de milioane de lei alocate în luna martie 2023 pentru sprijinirea achiziţiei de autoturisme noi şi electrice prin programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, UNTRR solicită sprijin similar şi pentru achiziţionarea de camioane electrice şi cu emisii reduse(CNG/LNG/ Bio LNG şi Bio CNG), prin alocarea în perioada următoare a unui buget de minimum 40 milioane de lei printr-un program destinat flotelor de vehicule grele verzi ale firmelor de transport rutier", se menţionează în comunicat.

Nu în ultimul rând, UNTRR solicită renegocierea PNRR şi acţiuni urgente din partea Guvernului şi Parlamentului României, precum şi a eurodeputaţilor români pentru includerea unei linii de finanţare destinate decarbonizării sectorului de transport rutier, corespunzător obiectivelor Comisiei Europene, inclusiv prin Regulamentul privind Infrastructura pentru combustibili alternativi (AFIR) care prevede staţii alimentare LNG, electrice şi pe hidrogen pentru camioane.

Organizaţia a solicitat încă din 2021 alocarea a 5 miliarde de euro prin PNRR pentru digitalizarea şi decarbonizarea transporturilor rutiere din România, însă solicitările industriei transporturilor rutiere din România nu se regăsesc în actualul PNRR.

UNTRR este o organizaţie profesională, fondată în 1990, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470337.57RON
1 ETH = 15769.66RON
1 LTC = 429.96RON
1 XRP = 6.98RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel