Transgaz a finalizat stația de comprimare de la Podișor

Matei Ion |
Data publicării:

Transgaz a finalizat deja 330 de kilometri din cei 479 de kilometri din conducta BRUA, proiect strategic pentru economia românească, a declarat, joi, premierul desemnat Ludovic Orban, prezent la inaugurarea staţiei de comprimare gaze de la Podişor.

Acesta este al doilea obiectiv de investiţii din cadrul BRUA, într-o lună, după inaugurarea staţiei de la Jupa.

"Sectorul energetic poate şi trebuie să fie motorul de dezvoltare a economiei României, însă rămâne departe de potenţial. În programul de guvernare recunoaştem şi susţinem rolul proiectelor strategice ale Transgaz şi, prin intermediul acestei companii importante, fie că e vorba de BRUA sau Ungheni-Chişinău sau gazele din Marea Neagră, avem obligaţia să luptăm pentru a face din România o ţară sigură din punct de vedere energetic", a spus Orban.

El a arătat că proiectul BRUA are o valoare totală de 480 de milioane de euro, din care 180 de milioane de euro reprezintă grantul acordat de Comisia Europeană.

"BRUA, faza I, este unul dintre cele mai importante proiecte strategice ale Transgaz, care va permite accesul la noi surse şi facilitarea transportului de gaz caspic către Europa Centrală şi de Est", a continuat premierul desemnat.

Potrivit acestuia, conducta permite transportul de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze în relaţia cu Bulgaria şi 1,75 miliarde de metri cubi în relaţia cu Ungaria.

"Din cei 479 de kilometri de conductă între Podişor şi Recaş, sunt gata 330 de kilometri. Sunt trei staţii de comprimare, din care cea de la Jupa a fost inaugurată pe 30 septembrie, cea de la Podişor astăzi, 31 octombrie, iar cea de la Bibeşti este în curs de execuţie şi respectă graficul", a adăugat premierul desemnat.

Orban a arătat că BRUA este un proiect extrem de ambiţios, fiind "munca a mii de oameni în zeci de şantiere". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 409086.04RON
1 ETH = 7753.25RON
1 LTC = 370.21RON
1 XRP = 9.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17422.560.28%
BET-BK3252.660.18%
BET-EF948.550.27%
BET-FI60717.650.20%
BET-NG1257.910.31%
BET-TR38419.660.28%
BET-TRN37343.790.28%
BET-XT1491.640.25%
BET-XT-TR3233.470.25%
BET-XT-TRN3149.670.25%
BETAeRO840.28-0.24%
BETPlus2568.480.26%
RTL38890.180.28%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel