Transelectrica a efectuat cu succes un nou exercițiu de restaurare a SEN, realizat din Hidrocentrala Porțile de Fier I

DCBusiness Team |
Data publicării:

Aproape 100 de specialiști tehnici și dispeceri din sistemul electroenergetic național, din cadrul Transelectrica, Hidroelectrica, OMV Petrom, Romgaz, CE Oltenia, CNE Cernavodă, DEER, PPC Rețele Electrice, Distribuție Energie Oltenia, Delgaz Grid, Nova Power&Gas și Monsson au realizat, astăzi 8 aprilie 2025, un exercițiu de restaurare a SEN din Centrala Hidroelectrica Porțile de Fier I, cu alimentare din sistemul sârbesc. 

La această acțiune de restaurare au fost invitați și deținători de instalații de stocare de mari dimensiuni, întrucât în contextul integrării în sistem a unor volume din ce în ce mai mari de energie regenerabilă rolul stocării devine tot mai important pentru siguranța sistemului. 

Exercițiul organizat la Centrala Hidroelectrică Porțile de Fier I a presupus pornirea unui grup având sursă de alimentare din Serbia, din CHE Djerdap I, și a implicat dispeceri din cadrul Transelectrica - DEN, Hidroelectrica - CHE Porțile de Fier I și Dispecerul Energetic Național din Serbia. Pe tot parcursul exercițiului, instalațiile energetice s-au comportat conform parametrilor proiectați și așteptați, acțiunea fiind una de succes. 

Menționăm că acțiunile de restaurare a SEN sunt organizate ca urmare a obligațiilor legale pe care Transelectrica le are în calitate de Operator de Transport și Sistem, membru al rețelei interconectate europene, în conformitate cu prevederile Regulamentului European 2196/2017. De asemenea, un alt obiectiv al exercițiilor de acest tip este instruirea și pregătirea personalului operativ și tehnic al entităților din cadrul Sistemului Electroenergetic Național, sarcină aflată în responsabilitatea Transelectrica. 

Apărarea și restaurarea sunt activități esențiale, care permit gestionarea unor situații de urgență și readucerea sistemului la starea normală de funcționare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3806
Diferența -0.0075
Zi precendentă 4.3881
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3806 RON
GBP flag1 GBP = 5.8128 RON
CHF flag1 CHF = 5.3588 RON
AUD flag1 AUD = 2.7898 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1503 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4118 RON
SEK flag1 SEK = 0.4460 RON
XAU flag1 XAU = 465.3330 RON
Monede Crypto
1 BTC = 370510.89RON
1 ETH = 7008.83RON
1 LTC = 330.34RON
1 XRP = 9.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17060.270.00%
BET-BK3180.840.09%
BET-EF929.980.00%
BET-FI60410.650.48%
BET-NG1235.290.09%
BET-TR37620.760.00%
BET-TRN36567.250.00%
BET-XT1463.090.03%
BET-XT-TR3171.600.03%
BET-XT-TRN3089.400.03%
BETAeRO839.86-0.32%
BETPlus2517.04-0.03%
RTL38091.53-0.01%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel