Traficul rutier de pe Valea Oltului va fi închis pentru o lună. Ce spun autoritățile

DCBusiness Team |
Data publicării:
Reparații drumuri / sursa foto: Freepik.com
Reparații drumuri / sursa foto: Freepik.com

Circulația pe acest drum va fi suspendată începând de săptămâna viitoare, 8 iulie, până în data de 9 august.

Suspendarea se datorează lucrărilor la autostrada Sibiu - Piteşti, conform declarațiilor de miercuri ale ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

"O să merg vineri la faţa locului, împreună cu domnul director Pistol (directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - n. r.) şi cu colegii din CNAIR. Ştiţi că avem acest lot 2 de pe Sibiu - Piteşti, care implică defrişări. Acestea au fost aprobate. Aceste lucruri trebuie făcute dacă vrem să facem această autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem DN7. Cert este că, în acest moment, aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranţa traficului, ar pune în pericol viaţa celor care circulă pe DN7 - şi asta nu şi-o poate asuma nimeni. De aceea, în această lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Piteşti. Sigur, mă aştept la cunoscători care vor critica acest lucru. Nu există altă variantă. Am încercat să găsim variante. Vorbim de înălţimi foarte mari, care ajung până la 70 de metri, unde trebuie tăiaţi aceşti arbori care riscă în mare măsură să ajungă pe carosabil şi să pună în pericol siguranţa circulaţiei. Repet, vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări! Există şi cealaltă variantă, pe care cred că orice om cu scaun la cap nu şi-o doreşte", a explicat Grindeanu.

Ministrul a mai spus că autoritățile urmează să transmită rutele alternative de circulație pentru această rută.

"În această lună, colegii mei de la CNAIR, împreună cu Poliţa Română, vor transmite rutele alternative, astfel încât, pe perioada zilei, să avem asigurate aceste rute alternative, circulaţia fiind închisă pe perioada zilei. Pe perioada din noapte va fi redeschisă în fiecare zi, inclusiv în această lună de care vorbeam, dar vineri, la faţa locului, împreună cu colegii mei, vom transmite mai multe. Pe perioada zilei vom avea rute alternative pe care noi, împreună cu Poliţia Rutieră, le vom transmite din timp, astfel încât şoferii să le cunoască. Eu cred că e singura soluţie. Am cerut companiei care desfăşoară acele lucrări să aibă mobilizare mare, astfel încât să le finalizeze în această lună şi să ne folosim de aceste 30 - 31 de zile la maxim. Dacă tot închidem circulaţia, trebuie să folosim la maxim aceste zile şi să avem un progres major pe acel tronson", a transmis şeful de la Transporturi.

Ministrul Transporturilor a verificat miercuri stadiul lucrărilor la obiectivele de investiţii rutiere autostrada A0 Nord, lotul 3, şi autostrada A0 Sud - Centura Bucureşti, loturile 1 şi 3, şi a susţinut o conferinţă de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466647.64RON
1 ETH = 16274.96RON
1 LTC = 470.35RON
1 XRP = 7.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel