Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae. Ce trebuie să faci pentru a avea noroc

Delia Gheață |
Data actualizării: | Data publicării:
Sunt câteva tradiții
Sunt câteva tradiții

Considerat ocrotitorul copiilor, mai ales a celor nevoiași, Moş Nicolae le aduce, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, jucării și dulciuri în ghetuțe.

Sunt numeroase tradiţiile şi obiceiurile pe care oamenii încă le respectă de Moş Nicolae. Cum ar fi lustruitul ghetuțelor, așezate apoi la geam, pentru ca Moșul să le vadă și le umplu cu daruri. 

De regulă, oamenii primesc în dar portocale, o tradiție despre care se spune că aduce noroc. Potrivit legendei, obiceiul are legătură cu cei trei săculeți cu aur pe care Nicolae i-a dăruit fiicelor unui nobil amărât, care doreaua să se căsătorească, dar nu aveau zestre. Așa au devenit devenit săculeții simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur, asemănătoare cu portocalele.

Tot de Moş Nicolae se practică obiceiul cadourilor puse în şosete. A apărut tot de la legenda cu săculeţii de aur. Când a vrut să lase un săculeț pentru cea de-a treia fiica a nobilului, Nicolae și-a dat seama că este urmărit și pentru a nu fi descoperit s-a urcat pe casă și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-un ciorap pus la uscat.

Citește și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. Urări și felicitări pentru cei care-și sărbătoresc onomastica

Citește și Moș Nicolae. Cadourile care aduc GHINION. Feriți-vă de ele

În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae credincioşii aduc în casă cregunte de pomi fructiferi pe care le păstrează în apă lângă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Se crede că dacă aceste crenguțe înfloresc până la sfârşitul anului, anul următor va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții, potrivit calendarulortodox.ro.

În unele regiuni ale ţării, fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, care se mănâncă seara, după ora nouă, dar înainte ca petrecerea să înceapă. La sate, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete şi își aleg gazda în casă căreia vor avea loc repetițiile colindelor pentru Crăciun și Anul Nou.

În popor, se crede că iarna începe cu adevărat odată cu Sfântul Nicolae. Se spune că, în această zi, Moșul își scutură barbă sură și din acest motiv începe să ningă. Iar dacă nu ninge în ziua de Sfântul Nicolae e semn că Sfântul a întinerit.

Totodată, nu este bine să fim zgârciţi, să ne certăm sau să ne contrazicem. Se spune că persoanele care au chef de scandal în această zi sfântă vor avea parte de un Crăciun nefericit în familie.

Se spune că Moş Nicolae şi Moş Crăciun sunt rude. Tocmai de aceea seamănă atât de mult. Sunt doi bătrâni cu barbă lungă, albă, îmbrăcaţi în roşu şi alb. Sfântul Nicolae a trăit în secolul al IV-lea d.Hr., în Orientul Mijlociu. El s-a născut în orașul Patara, în provincia Lichia, situată în partea asiatică a Turciei de azi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468088.30RON
1 ETH = 16337.88RON
1 LTC = 497.66RON
1 XRP = 11.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel