Se spune că Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu a suferit multe chinuri pentru că nu s-a lăsat întors de la credința în Hristos. Din această cauză, el a fost aruncat leilor, care l-au devorat, oasele lui fiind duse în Antiohia și venerate ca moaște.
Totul despre solstițiu de iarnă. Tradiții și obiceiuri
Ziua de 20 decembrie este cunoscută sub numele „Ignatul porcilor”, când mulţi români, conform unei vechi tradiţii, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun şi celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion.
Din bătrâni se spune că sacrificarea porcului trebuie să se împlinească în ziua destinată Ignatului – pe 20 decembrie. Când acest obicei nu este respectat la această dată, animalul începe să slăbească și se îmbolnăvește.
Sacrificarea porcului de Crăciun este o dovadă a modului în care o practică păgână a ajuns să se asocieze cu o sărbătoare creștină. În ziua de Ignat, gospodina se scoală de dimineaţă şi începe pregătirile pentru sacrificarea porcului în gospodăria sa, după o veche tradiție.
Mai întâi, femeia purifică locul unde are loc sacrificarea porcului prin tămâierea și prin stropirea acelui spațiu cu apă neîncepută. De asemenea, sacrificarea porcului se împlinește în anumite ore ale zilei: după răsăritul soarelui sau înainte de apus, atunci când soarele străluceşte pe cer.
Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului amintește de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, o noua viață se naște, aceea a noului an.
Se obișnuiește ca, după ce este gata de pârlit, să se pună un țol peste porc și să se suie pe el cei mici, să se veselească, pentru ca porcul să fie mâncat cu poftă. Tot atunci se ia bășica porcului și se pun grăunțe în ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face bășica, atâta veselie și bucurie va fi în casă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.