Toţi europarlamentarii îşi vor primi banii cheltuiţi în campania electorală

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că toţi europarlamentarii îşi vor primi banii cheltuiţi în campania electorală. Ea a precizat că Rovana Plumb 'a fost prima pe listă' şi, de aceea, a fost prima căreia i s-au restituit banii.

'Şi ceilalţi vor primi banii. Rovana Plumb a fost prima pe listă, vom face în aşa fel încât toţi colegii noştri să îşi primească banii, pentru că aşa este firesc şi aşa este legal. Voi avea grijă ca legalitatea să fie respectată până la capăt', a afirmat Dăncilă.

Dăncilă sare în ajutorul industriei de apărare. Unde s-a dus

Ea a spus că în PSD totul se face în mod legal şi toate sumele vor fi restituite. 'Vor fi restituite. Tot ceea ce este legal va fi făcut în cadrul Partidului Social Democrat. Ştiţi foarte bine că, de fiecare dată, am acţionat conform legii. Aşa voi merge şi în continuare, nu voi încălca legea, pentru că, în contradicţie cu ceilalţi care încalcă legea, dar le cer celorlalţi să respecte legea, eu vreau să fiu un exemplu în ceea ce priveşte respectarea legii', a susţinut Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.7785
Diferența -0.0195
Zi precendentă 4.798
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7785 RON
GBP flag1 GBP = 5.9705 RON
CHF flag1 CHF = 5.2687 RON
AUD flag1 AUD = 2.9951 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3437 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4243 RON
SEK flag1 SEK = 0.4409 RON
XAU flag1 XAU = 448.3005 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458079.96RON
1 ETH = 12597.51RON
1 LTC = 572.61RON
1 XRP = 11.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17404.320.48%
BET-BK3275.870.76%
BET-EF949.220.38%
BET-FI62451.370.30%
BET-NG1267.740.06%
BET-TR38379.440.48%
BET-TRN37304.720.48%
BET-XT1496.240.48%
BET-XT-TR3243.470.48%
BET-XT-TRN3159.350.48%
BETAeRO876.300.76%
BETPlus2565.990.47%
RTL38753.290.42%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel