Tot mai multe companii spun că nu vor crește salariile!

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Trei sferturi (75%) dintre companii, faţă de 84% la începutul anului, estimează că vor avea o cifră de afaceri în creştere în 2018, 40%, comparativ cu 24% anterior, afirmă că vor menţine acelaşi număr de angajaţi, în timp ce 29% vs 17% la începutul anului spun că nu vor creşte salariile, potrivit studiului "Evoluţia afacerilor din România în 2018". 

Publicitate

"La fiecare ediţie a cercetării Evoluţia afacerilor din România întrebăm decidenţii despre creşterea prognozată a cifrei de afaceri, profitului, investiţiilor, nivelului salariilor în primul semestru şi validăm consecvenţa perspectivei lor în semestrul al doilea. Ediţia semestrului doi 2018 arată că alterarea sentimentului de business continuă. Datele comparative cu primul semestru al anului 2018 demonstrează această evoluţie. Pentru majoritatea respondenţilor evoluţia cifrei de afaceri şi profitului se ajustează negativ. Apetitul pentru investiţii a continuat, de asemenea, să se erodeze. Oportunităţile anului 2018 - creşterea economică, a consumului şi exportului - sunt contrabalansate de provocările deficitului forţei de muncă, productivităţii scăzute şi creşterii costurilor", declară Constantin Măgdălina, expert Tendinţe şi Tehnologii Emergente, co-autor al cercetării lansate de Valoria.

Faţă de ediţia de la începutul anului 2018, perspectiva de creştere a companiilor continuă să fie conservatoare. În semestrul al doilea se observă o scădere de 9 pp (puncte procentuale) a companiilor care se aşteaptă la cifre de afaceri mai mari cu 5% - 10%, dar şi o creştere de 5 pp a celor care prognozează o cifră de afaceri mai redusă cu 10% - 20%, urmată de o creştere de 6 pp a celor care se aşteaptă la o cifră de afaceri în scădere cu 5% - 10% în acest an. La nivel de industrii, cea mai mare creştere a cifrei de afaceri, de 20% - 30%, este previzionată de 20% dintre firmele de IT, 18% dintre firmele din producţia industrială şi de 14% dintre firmele din comerţ.

În ceea ce priveşte previziunile privind evoluţia profitului din a doua jumătate al anului 2018, acestea sunt mai pesimiste decât cele de la începutul anului. Deşi 16% dintre companii (faţă de 14% anterior) se aşteaptă ca profitul lor să urce cu 10% - 20% în acest an, vedem scăderi de 9 pp şi 5 pp pe palierele 1% - 5% şi, respectiv, 5% - 10%. De asemenea, creşte de la 12% la 30% procentajul companiilor care spun că profitul lor va fi mai mic în 2018. Cea mai importantă creştere a profitului, de peste 30%, o preconizează 30% dintre firmele din IT, urmate de 15% din producţia industrială şi 13% construcţii şi imobiliare care preconizează creşteri de 20-30%.

Conform rezultatelor cercetării, în al doilea semestru din 2018, 27% dintre companii spun că nu vor creşte investiţiile, faţă de numai 18% în primul semestru. Se observă, de asemenea, că 49% dintre firme vor să îşi crească investiţiile cu 1% - 10% faţă de 46% anterior, în timp ce doar 10% dintre companii spun că vor majora investiţiile cu 20% până la peste 30% în semestrul al doilea din 2018, comparativ cu 15% la începutul anului.

Cele mai multe firme din agricultură şi alimentaţie (33%) spun că vor creşte investiţiile cu 5% - 10% în acest an, urmate de 31% din producţie industrială şi 30% dintre firmele de IT.

"Cercetarea 'Evoluţia afacerilor din România' este instrument de dialog cu mediul de business din România. Rezultatele acestei cercetări surprind dinamica percepţiei executivilor de top prin adăugarea rezultatelor fiecărei ediţii. În semestrul al doilea al anului 2018 constatăm pierderea încrederii că principalii indicatori de business vor avea o evoluţie favorabilă. Cu unele excepţii, sectoare precum producţia industrială, IT, comerţ, servicii, agricultură se aliniază tendinţei generale. Încrederea în evoluţiile favorabile scade în a doua jumătate a anului 2018. În acest an pariul companiilor pe creşterea cifrei de afaceri, profitului sau investiţiilor se face pe mize mai mici", spune Elena Badea, Managing Director, Valoria.

La cercetarea din a doua jumătate a anului 2018, 40% dintre companiile din România spun că nu se aşteaptă la nicio creştere a numărului de angajaţi în acest an, faţă de 24% la începutul anului. În acelaşi timp, doar 43% dintre companii faţă de 63% anterior spun că se aşteaptă ca personalul lor să crească în acest an. Mai mult, 17% dintre companii se aşteaptă ca numărul lor de angajaţi să scadă în semestrul a doilea din 2018, faţă de 13% în primul semestru.

La nivel de industrii, 31% dintre firmele de producţie industrială, 29% servicii profesionale, 28% comerţ retail şi en-gross, 17% din industria de agricultură şi alimentaţie spun că numărul de angajaţi va creşte între 1-5% în 2018.

Dacă la începutul anului, 17% dintre companii spuneau că nu vor face creşteri salariale, în semestrul al doilea procentul creşte la 29%. Scade cu 4 pp numărul companiilor care spun că măresc salariile cu 1% - 5% în 2018, faţă de cercetarea din semestrul anterior. Ajustările se regăsesc şi la companiile care se aşteaptă ca salariile să urce cu 5% - 10% (-6 pp) şi la cele care se aşteaptă la creşteri salariale de 10% - 20% (-4 pp). Industriile care estimează creşteri ale salariilor sunt următoarele: 23% dintre firmele din producţie industrială vizează creşteri de 10 - 20%, 22% dintre firmele de IT vizează creşteri de 10 - 20% şi 20% dintre firmele din industria de agricultură şi alimentaţie vizează creşteri de 10 - 20%.

Cele mai importante provocări pentru companii, conform răspunsurilor la cercetarea din a doua parte a anului 2018 comparativ cu prima jumătate a anului, sunt următoarele: lipsa forţei de muncă (61% vs 59%), creşterea productivităţii (48% vs 37%), creşterea costurilor (41% vs 21%), motivarea salariaţilor (37% vs 25%) şi schimbările din domeniul fiscal (21% vs 62%).

Cele mai importante oportunităţi pentru companii, conform rezultatelor cercetării din a doua parte a lui 2018 comparativ cu prima jumătate a anului, sunt următoarele: creşterea economică (60% vs 72%), creşterea consumului (69%), creşterea exporturilor şi deschiderea altor pieţe (45% vs 52%), digitalizarea şi oportunităţile din online (40% vs 41%) şi accesarea fondurilor europene şi a finanţărilor pentru IMM-uri (29% vs 36%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474194.49RON
1 ETH = 16638.19RON
1 LTC = 521.91RON
1 XRP = 11.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel