Topul tranzacţiilor de vineri la BVB: OMV Petrom, Banca Transilvania şi Hidroelectrica

DCBusiness Team |
Data publicării:
BVB
BVB

Tranzacţii de aproape 9,7 milioane euro la Bursa de Valori Bucureşti, în ultima şedinţă a săptămânii.

Publicitate

Bursa de la Bucureşti a înregistrat vineri tranzacţii de 48,214 milioane lei (9,68 milioane euro), din care 40,97 milioane lei (8,23 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a înregistrat o depreciere de 0,34%, până la 17.818,68 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis cu un regres de 0,31%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 0,08%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 1,59%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,17%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 0,59%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o apreciere de 0,48%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale OMV Petrom, cu tranzacţii de 10,88 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania - 4,77 milioane de lei şi ale Hidroelectrica - 3,408 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electromagnetica (+5,24%), Impact Developer&Contractor (+4,55%) şi Longshield Investment Group (+4,53%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-9,43%), COMCM Constanţa (-8,63%) şi Şantierul Naval Orşova (-4,55%). 

 

Care e situaţia pe Wall Street

 

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de vineri în scădere, la finalul unei săptămâni dificile, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,10%, ajungând la valoarea de 39.408,06 puncte, în scădere cu 38,40 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,09%, ajungând la valoarea de 5.314,66 puncte, în scădere cu 4,70 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,14%, ajungând la valoarea de 16.636,52 puncte, în scădere cu 23,50 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474973.36RON
1 ETH = 16663.32RON
1 LTC = 522.30RON
1 XRP = 11.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel