1. Vila dr. Nicolae Gheorghiu - preț de pornire: 5.925.000 €
Poziționată aproape de Piața Victoriei, clădirea a fost construită în anul 1910 după planurile arhitectului Toma Dobrescu. Printre cei care au locuit aici de-a lungul timpului, se remarcă Dr. Nicolae Gheorghiu, considerat creatorul obstetricii moderne in România și ctitorul primei Școli Românești de Obstetrica și Ginecologie. Clădirea este amplasată pe un teren de 694 mp, are o amprentă la sol de 344 mp, este formată din demisol, parter, etaj, mansardă, totalizând o suprafață construită de 1.397 mp din care 1.050 mp suprafață utilă. Din punct de vedere stilistic se încadrează în repertoriul eclectic de factură academică al școlii franceze, cu elemente de baroc, neo-clasic și Art Nouveau.
2. Palatul Maurice Blank, fosta ambasadă a SUA - preț de pornire: 5.500.000 €
Amplasat pe strada Tudor Arghezi, a fost reședința lui Maurice Blank, unul dintre cei mai importanți bancheri ai României. A fost contruit în 1891 de arhitectul elvețian Louis Blanc. În 1934 a fost cumpărat de avocatul și politicianul Eduard Mirto care l-a închiriat ulterior ambasadei americane. Această funcție a avut-o mai bine de 70 de ani. Palatul are 50 de camere, șase băi și o suprafață utilă de peste 2.000 m², distribuiți între subsol, parter, etaj și mansardă.
3. Vila lui Octavian Goga - preț de pornire: 4.500.000 €
Vila a fost construită între 1936 și 1938 de către arhitectul Horia Creangă, nepot al scriitorului Ion Creangă și promotor al modernismului în arhitectura românească. Vila are 1.200 m², dispuși pe cinci niveluri, și este construită pe o parcelă de 800 m², în zona parcului Ioanid. Vila a fost până de curând închiriată și a fost folosită drept reședință personală de către ambasadorul Japoniei în România pentru mai bine de zece ani. Anterior, ea a fost vreme de cinci ani locul pe care reprezentatul Uniunii Europene în România l-a utilizat tot ca reședință.
4. Vilă neobrâncovenească, cu influențe bizantine - preț de pornire: 1.900.000 €
Vila a fost contruită în 1929, în zona Cotroceni în stil neobrâncovenesc cu accente bizantine. Este înconjurată de platani seculari, declarați monumente ale naturii. Terasa este amenajată în concordanță cu trăsăturile arhitectonice ale clădirii, iar garajul reședinței poate adăposti două mașini. Vila se vinde la cheie, mobilată și cu toate dotările și decorațiunile existente, de la televizoare LED și aparate de fitness, la obiecte decorative și de artă de secol XIX sau XX. Proprietatea a fost complet renovată în anul 2017.
5. Casa negustorului Ghiță Popescu - preț de pornire: 1.500.000 €
A fost contruită în 1913, în zona Armenească. Naționalizată după anii 1960, atunci când se afla în proprietatea doctorului Elias Haim, reședința a avut parte de-a lungul timpului de proprietari care au investit în conservarea și restaurarea acesteia. Cei peste 400 de metri pătrați ai imobilului din strada Speranței, dispuși pe subsol-parter-etaj-mansardă , au fost supuși recent unui meticulos proces de renovare.
Citește și:
Licitaţie: Un document semnat de Goethe, vândut cu 21.000 de euro
Imobilele au fost scoase la vânzare prin casa de licitații Artmark Historical Estate, specializată în tranzacții imobiliare cu clădiri istorice și de patrimoniu. 2.083 m2
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.