Toaletă la preț de apartament! Află ce îi umbrește valoarea

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:

În curtea școlii din localitatea teleormăneană Buzescu s-a ridicat o toaletă la prețul unui apartament. În aceeași curte se află, de 18 ani, haznaua unei vile, urât mirositoare și murdară, despre care directorul școlii spune că nu s-a închis pentru că vila aparține electoratului primarului.

În spatele unei vile uriașe din localitatea Buzescu, construite pe modelul Tribunalului din Caracal, se ridică o școală. Locul e pe jumătate în paragină, pe jumătate în reabilitare. Haznaua vilei cu aspect de tribunal se află chiar în curtea școlii, generând în zonă un miros specific, dar și o mizerie de nedescris.

Copii cu frați mai mari își dezvoltă mai greu limbajul

În curtea școlii a apărut o toaletă nouă, al cărei preț se apropie lejer de costul unui apartament. Investiția s-a făcut prin PNDL 2 și are o valoare de peste 315.000 lei.

În același timp, gardul care împrejmuiește școala este foarte vechi și a fost cârpit cu plăci în două zile, pentru a acoperi spațiile goale.

La Primăria Buzescu, primarul Valentin Trăistaru nu neagă că situația școlii din localitate e una destul de dificilă, la fel cum nu neagă nici faptul că haznaua care a acaparat o parte din terenul instituției publice e acolo de 18 ani. Spune, însă, că a discutat cu rudele fostului proprietar și are are promisiuni ferme că aceasta va fi acoperită în cele din urmă.

„Începând cu anul 2018, prin Ministerul Dezvoltării, s-a dat drumul la programul PNDL 2, prin care Primăria Buzescu a solicitat ministerului 3 proiecte, printre care și unul de înființare de toalete în curtea școlii. Era ceva legat de școală, ca să nu-și mai facă copiii nevoile în fundul curții. S-a făcut solicitare în baza unui SF pentru sume care s-au alocat ulterior, iar proiectul din curtea școlii s-a lălăit deoarece conducerea școlii a motivat că acolo e o hazna. Proiectul a început în martie 2019 și acum facem procedurile pentru finalizarea lucrării. Am făcut demersuri și cu haznaua aceea, familia de romi care o are urmează să vină și să o închidă. Sunt 18 ani de când încercăm să-i convingem să facă asta”, a declarat primarul din Buzescu corespondentului Mediafax.

Legat de costul toaletei construite prin PNDL 2, primarul din Buzescu, întrebat dacă nu crede că e cam mare, a replicat: „Ce mai e ieftin în ziua de azi? Sunt mai mari costurile, pentru că a apărut acea ordonanță 114, de mărire a manoperei”.

Directorul unității de învățământ, Vlad Țănțel, spune că situația e veche și e foarte deranjantă, atât pentru copiii din școală, cât și pentru el, ca responsabil de managementul școlii, sugerând că haznaua nu s-a închis până acum pentru că „romii sunt electoratul primarului”.

„Este haznaua acolo de mulți ani și situația e pe bună dreptate problematică. Normal, însă, că nu s-a făcut nimic, pentru că primarul n-a vrut să-și supere electoratul, certându-se cu proprietarii vilei respective”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Vlad Tănțel.

În timp ce toaleta cea nouă e momentan închisă, în curtea școlii mai funcționează încă o toaletă construită în anii 2007-2008, cea folosită de copii.

Iar gardul care împrejmuiește unitatea de învățământ se află într-o stare deplorabilă. De altfel, el a fost cârpit cu plăci în ultimele două zile, astfel încât să nu mai existe goluri prin care copiii să poată ieși din curte nesupravegheați sau accidental. Întrebat de ce s-au investit atâția bani în toaletă, dar nu s-a făcut nimic pentru reabilitarea gardului, primarul localității a spus că, fiind sfârșit de an, nu îl mai poate prinde proiectul în buget. Totuși, gardul nu s-a degradat de câteva luni, ci de ani întregi. La școala din localitatea Buzescu învață aproximativ 200 de copii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470681.36RON
1 ETH = 16149.30RON
1 LTC = 489.64RON
1 XRP = 7.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel