Ei au pierdut 63 mld USD într-o zi. Numai Warren Buffett a câștigat!

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Primele 500 averi ale lumii ar fi pierdut joi, 4 octombrie, 63 de miliarde de dolari (aproximativ 55 de miliarde de euro, susține Bloomberg. Singurul miliardar din top 10 care s-a îmbogățit în acea zi, a fost Warren Buffett, al cărui capital s-ar fi mărit cu un miliard de euro.

În condițiile în care indicii bursieri au scăzut pe Wall Street, iar valorile de lux s-au prăbușit la Bursa din Paris, averea globală a celor mai bogați 500 de oameni ai lumii s-a diminuat joia trecută într-un ritm nemaiîntîlnit în ultimele șase luni, a precizat Bloomberg.

Potrivit Bloomberg Billionaires Index, care măsoară evoluția marilor averi ale lumii în funcție de fluctuațiile cursurilor de la burse, valoarea netă globală a activelor lor s-a redus cu 1,2%, adică 63 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă circa 55 miliarde euro.

Acțiunile societăților de lux s-au prăbușit pe fondul zvonurilor privind înăsprirea controalelor vamale în China la achizițiile de produse de lux din străinătate. Nu trebuie uitat că, potrivit biroului de consultanță Bain, consumatorii chinezi sunt cei care asigură, în mare parte, creșterea pieței produselor de lux, cota lor atingând aproape o treime din vânzările sectorului. Mulți cumpără astfel de produse în timpul călătoriilor la Paris, Hong Kong sau Tokyo.

Cele mai mari pierderi le-a suferit președinele celui mai mare grup mondial de lux LVMH Moet Hennessy-Louis Vuitton, Bernard Arnault, a cărui avere s-a micșorat într-o singură zi cu 3 milirde de euro, până la 64 miliarde.

Alain și Gerard Wertheimer, coproprietari ai casei de modă Chanel au pierdut, la rândul lor, 674 de milioane de euro, iar Francois-Henri Pinault, CEO gigantului Kering, care regrupează, printre altele, mărci precum Gucci, Yves Saint Laurent și Boucheron, 1,36 miliarde de euro.

Dincolo de Atlantic, în Statele Unite, averea fondatorului grupului Amazon.com Inc, Jeff Bezos, s-ar fi redus cu circa 3 miliarde de euro, Mark Zuckerberg, patronul rețelei Facebook, a devenit mai sărac cu 1,26 de miliarde, iar Bill Gates cu 555 milioane. Warren Buffet, numărul trei mondial în clasamentului bogaților, este singurul care, potrivit Bloomberg, s-a îmbogățit în acea zi, capitalul lui câștigând 1,07 miliarde de euro, până la 78 de miliarde.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383071.74RON
1 ETH = 8787.06RON
1 LTC = 425.23RON
1 XRP = 10.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17270.40-0.51%
BET-BK3265.98-0.20%
BET-EF937.91-0.51%
BET-FI62198.340.09%
BET-NG1246.50-0.65%
BET-TR38084.11-0.51%
BET-TRN37017.63-0.51%
BET-XT1485.33-0.43%
BET-XT-TR3219.84-0.43%
BET-XT-TRN3136.38-0.43%
BETAeRO871.170.67%
BETPlus2550.14-0.53%
RTL38373.34-0.51%

Opinii

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel