Știrile economice. Scurt și la obiect, la cafeaua de dimineață

Simona Haiduc |
Data publicării:
Doar câteva informații utile
Doar câteva informații utile

CLASAMENT. Cele mai puternice JUDEȚE din România

n funcţie de numărul de companii existente, pe primul loc se află în continuare Capitala, cu 136.900 de companii în 2019 (peste 20% din total), fiind urmată de Cluj, cu 42.900 de companii (6,3 % din total) şi de Ilfov, cu 30.800 de companii (4,5% din total). 

Propunere germană: Cu trenuri de mare viteză prin toată EUROPA

Conceptul nostru va fi baza pe care companiile ce operează trenuri de mare viteză şi de noapte vor putea să creeze conexiuni atractive

PRĂPĂD la burse! Acțiunile marilor bănci mondiale, în picaj

La Hong Kong, titlurile HSBC au atins cea mai scăzută valoare din ultimii 25 de ani, încheind şedinţa cu o cădere de 5,33% până la 29,30 dolari Hong Kong. Pe lângă faptul că a fost citată în ancheta consorţiului de jurnalişti, banca britanică ar putea fi vizată şi de sancţiunile autorităţilor de la Beijing în cadrul măsurilor de represalii împotriva anumitor state.

SENAT: Părinților li se acordă ZILE LIBERE. Condiții

Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată este venit asimilat salariilor şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări, în condiţiile prevăzute de lege, se explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Trenul metropolitan. Ministrul Bode: Un proiect de anvergură

Mi-am propus să abordăm un proiect de anvergură pentru Bucureşti, trenul metropolitan, un concept integrat care să includă partea de infrastructură feroviară şi trenurile, cât şi corelarea celelalte mijloace de transport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3845 RON
GBP flag1 GBP = 5.8531 RON
CHF flag1 CHF = 5.2865 RON
AUD flag1 AUD = 2.8063 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1620 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4211 RON
SEK flag1 SEK = 0.4534 RON
XAU flag1 XAU = 462.1452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415138.49RON
1 ETH = 7845.58RON
1 LTC = 374.13RON
1 XRP = 10.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17409.68-0.13%
BET-BK3246.26-0.35%
BET-EF948.02-0.12%
BET-FI60729.830.22%
BET-NG1257.94-0.18%
BET-TR38391.27-0.13%
BET-TRN37316.19-0.13%
BET-XT1490.33-0.12%
BET-XT-TR3230.64-0.12%
BET-XT-TRN3146.90-0.12%
BETAeRO847.201.09%
BETPlus2565.49-0.16%
RTL38860.52-0.13%

Opinii

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel