Știrile economice ale zilei. Ce s-a întâmplat astăzi

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Este bine să știți
Este bine să știți

În primul rând, Guvernul a decis prelungirea stării de alertă. În al doilea rând, tot mai mulți analiști vorbesc despre o iminentă criză economică și financiară. Și nu în ultimul rând, redeschiderea școlilor. 

Guvernul a HOTĂRÂT! STAREA DE ALERTĂ a fost prelungită

S-a mai introdus, la solicitarea STS, o clarificare în sensul că cei care au cărţi de identitate vor introduce ei personal cartea în fanta de la tableta sau de la aparatul care o citeşte, cei care au buletine vechi, pentru că mai există persoane cu buletine vechi, vor fi prelucrate manual cu dezinfecţia mâinilor lucrătorului.

Vaccin anti-covid. Expert: Va fi nevoie de patru, ba chiar CINCI ANI

El spune că, în prezent, companiile producătoare de vaccinuri avansează scenarii ușor suprarealiste, prezentând în culori mult prea frumoase capacitățile lor de fabricare. 

”RĂUL abia acum începe”. Cum iese Europa din CRIZA de coronavirus

Dar, ”fondurile alocate de guvernele europene, care au salvat, oarecum piața muncii și au amânat valul ucigaș de falimente, ar putea transforma în zombi fiecare a 6-a companie. Iar consecințele vor fi dintre cele mai serioase”, a prevenit Christian Sewing, șeful băncii Deutsche Bank. Pentru că, incapacitatea de plată a multor companii va antrena prăbușirea băncilor, ceea ce înseamnă o criză economică plus una financiară, de amploarea celei care a zguduit lumea în 2008-2009. 

Școala în pandemie. Zile libere PLĂTITE pentru părinți. Condiții

Actele normative ce reglementează această problemă, respectiv Legea 19/2020 și OUG 147/2020, precizează că prevederile privind acordarea de zile libere plătite pentru copii vizează toți angajații din sectorul publici și din privat. 

COVID-19. Atenționare! Lunile octombrie și noiembrie, ”cele mai DURE”

Pe de altă parte, Hans Kluge i-a avertizat pe cei care cred că sfârșitul pandemiei va coincide cu punerea la punct a unui vaccin. ”Tot timpul aud: vaccinul va pune capăt epidemiei. Firește că nu va fi chiar așa”, a exclamat oficialul onusian. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3845 RON
GBP flag1 GBP = 5.8531 RON
CHF flag1 CHF = 5.2865 RON
AUD flag1 AUD = 2.8063 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1620 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4211 RON
SEK flag1 SEK = 0.4534 RON
XAU flag1 XAU = 462.1452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414238.70RON
1 ETH = 7831.94RON
1 LTC = 374.35RON
1 XRP = 10.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17409.68-0.13%
BET-BK3246.26-0.35%
BET-EF948.02-0.12%
BET-FI60729.830.22%
BET-NG1257.94-0.18%
BET-TR38391.27-0.13%
BET-TRN37316.19-0.13%
BET-XT1490.33-0.12%
BET-XT-TR3230.64-0.12%
BET-XT-TRN3146.90-0.12%
BETAeRO847.201.09%
BETPlus2565.49-0.16%
RTL38860.52-0.13%

Opinii

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel