Tichete pentru masă caldă. De când se acordă

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Aceste tichete se vor emite pe suport electronic
Aceste tichete se vor emite pe suport electronic

Guvernul va acorda începând cu luna decembrie, tichete pentru masă caldă, tichete care sunt destinate unei anumite categorii de pensionari.

Guvernul a aprobat recent o măsură privind acordarea de vouchere pentru masă caldă pentru persoanele vârstnice, în valoarea de 180 lei/luna/tichet.
 
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat noile măsuri săptămâna trecută, precizând totodată că voucherele pentru masă caldă se vor repartiza în prima săptămâna din luna decembrie și se vor da retroactiv, respectiv pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie.
 
"Astfel, toți beneficiarii, respectiv persoanele în vârstă de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei minime sociale, aproximativ 300.000 de beneficiari, vor avea cei 720 de lei încărcați pe vouchere sau carduri în prima săptămâna a lunii decembrie 2020", a explicat Boloș. 

Noi tipuri de tichete. Ce valoare au și cine sunt beneficiarii

Emitenții de carduri au nevoie de 10 zile, conform contractului, să emită aceste carduri, care se distribuie apoi prefecturilor și de la prefecturi ajung la autoritățile publice locale, care le transmit beneficiarilor finali.

"Este calculat pe zile. Pentru noi este important ca programul operațional de sprijin al persoanelor dezavantajate, este important ca banii să ajungă la beneficiari. Este vorba despre persoane care au o anumită vârstă și care așteaptă acest ajutor de la noi. Calculele le-am făcut împreună cu colegii și regimul acesta pentru 300.000 de beneficiari, de emitere a carduri și de distribuire a lor nu este unul foarte simplu.(...) Dacă nu am repartiza aceste vouchere pentru vârstnici s-ar pierde banii alocați și este păcat", a explicat Boloș, potrivit aceleiași surse. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7511
Diferența -0.0032
Zi precendentă 4.7543
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7511 RON
GBP flag1 GBP = 6.0054 RON
CHF flag1 CHF = 5.2851 RON
AUD flag1 AUD = 3.0237 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3422 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 448.4343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 445913.68RON
1 ETH = 12502.28RON
1 LTC = 577.21RON
1 XRP = 11.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17450.67-0.42%
BET-BK3302.05-0.18%
BET-EF951.78-0.46%
BET-FI61985.76-0.29%
BET-NG1274.50-0.37%
BET-TR38481.64-0.42%
BET-TRN37404.03-0.42%
BET-XT1498.98-0.38%
BET-XT-TR3249.41-0.38%
BET-XT-TRN3165.15-0.38%
BETAeRO866.77-0.17%
BETPlus2575.02-0.42%
RTL38859.94-0.41%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel